Franceza – a cincea limbă de circulaţie internaţională

0
1802

La nivel mondial limba lui Moliere este, în prezent, a cincea limbă de circulaţie internaţională. Cu 300 de milioane de vorbitori, după chineză, engleză, spaniolă şi arabă. Raportul Organizaţiei Internaţinale de Francofonie (OIF), prezentat la summitul de la Erevan astăzi, 11 octombrie a.c., de secretarul general, Michelle Jean, menţionează o creştere a vorbitorilor de 10% faţă de 2014. Franceza este limba oficială în 32 de state şi guverne, dar şi în multe organizaţii internaţionale. Franceza este, de asemenea, a patra limbă utilizată pe internet şi a treia limbă folosită în traficul internaţional. Africa a devenit spaţiul cel mai extins în care vorbitorii folosesc limba franceză. Pentru UE, prin Brexit, se poate deja spune „bye-bye english – bonjour le francais”. La cel de-al XVII-lea summit al francofoniei, organizat între 11 şi 12 octombrie, în capitala Armeniei, unde prezenţi sunt Emmanuel Macron, primii miniştri canadieni şi belgieni, Justin Trudeau şi Charles Michel, a fost citată şi România, între ţările francofone. Şi Alexandre Wolf, responsabilul Observatorului pentru francofonie a spus că, în ţara noastră sunt peste două milioane de francofoni. <<România şi Franţa întreţin o relaţie adevărată din secolul al XVIII-lea şi epoca imperiului otoman. În 1776, prinţul Ipsilanti a introdus franceza ca disciplină obligatorie de studiu, în şcoala superioară de la Bucureşti. În aceeaşi perioadă elitele române studiau în Franţa şi difuzau ideile franceze în România. În secolul XIX franceza a devenit limba de acces la modernitate, Bucureştiul fiind numit „micul Paris”, sau locul în care se scrie şi vorbeşte în franceză. Chiar şi în secolul XX, Nicolae Ceauşescu a încurajat, ca limbă străină, limba franceză>>, a precizat Marielle Payaud, directoarea Institutului Internaţional pentru Francofonie. Armenia, unde rezonează de săptămâna trecută chansonetele lui Charles Aznavour – „fiul poporului”, circa 200.000 de locuitori, dintr-o populaţie de trei milioane, vorbesc franceza.