Muzeul de Artă Craiova vernisează expoziția „Ani de Zile. Florin Mitroi”

0
652

Muzeul de Artă Craiova în parteneriat cu Muzeul de Artă Recentă (MARe) București vă invită vineri, 12 octombrie 2018, ora 18.00, la vernisajul a expoziției „Ani de Zile. Florin Mitroi” (curator  Erwin Kessler) – cel mai amplu eveniment dedicat acestui artist, organizat chiar în orașul său natal. Cu acest prilej, este prezentată o selecție reprezentativă de lucrări ce provin din colecția MARe sau colecții private din România, unele fiind aduse în premieră în fața publicului. Expoziția va putea fi vizitată până pe data de 9 decembrie 2018, zilnic, de marți până duminică, inclusiv, între orele 10.00-17.00. În prima zi de marți a fiecărei luni, accesul la Muzeul de Artă Craiova este gratuit.

Florin Mitroi s-a născut la 3 decembrie 1938, în Craiova, și a studiat pictura la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (1955-1961), unde a și fost, apoi, asistent. Din 1968 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar mai târziu, membru al Comisiei de acordare a premiilor U.A.P. Între anii 1992-2002 a fost profesor la Departamentul de Pictură în cadrul Facultății de Arte Plastice a Universității de Arte din București. A decedat la 8 aprilie 2002, în București.

„Florin Mitroi a fost văzut preponderent în expoziții colective, începând cu anii 1960, dar doar atunci când i s-au cerut lucrări. Ideea de a expune public nu făcea parte din programul său artistic. În 1993 a avut singura expoziție personală antumă, la Galeria Catacomba. Aceasta a revelat un artist cu o operă perfect împlinită. Un artist complet ca mijloace de expresie și complex ca tematică și iconografie, dar opac pentru public, din punctul de vedere al țintelor artei sale. Pur estetice, spirituale, politice, intelectuale, mitologice, etice, fiecare dintre aceste determinații putea să dea o direcție de abordare, dar reunirea lor nu putea da seama despre un demers unitar. Abia după dispariția lui Florin Mitroi opera sa a putut fi apreciată, nu doar la justa ei valoare, ci și la justa ei dimensiune. Sute de lucrări și mii de desene ne relevă astăzi un artist pasional, de un intens tragism, ce emană din lucrări de o brutalitate, vehemență și exigență artistică fără egal”, notează Erwin Kessler.

Potrivit curatorului, în cadrul expoziției „Ani de zile. Florin Mitroi” vor fi prezentate, pentru prima dată de la dispariția artistului, câteva suite reprezentative de desene, precum și „seriile de peisaje abstracte, împreună cu o selecție din semne geometrice, simbolice-mistice-erotice, dar și o întreagă grupare din cele mai evocatoare Securi ale artistului, în care, sub aparența unor naturi moarte, se desfășoară un întreg teatru caracterologic al puterii, agresivității și resemnării”. Suportul teoretic al proiectului de la Muzeul de Artă Craiova  este volumul „Zile”, autor Erwin Kessler, apărut în 2018 la Editura Humanitas, acesta fiind cea mai substanțială analiză consacrată operei artistului.