„Da” pentru familia naturală! „Da” pentru familia tradiţională! „Da” pentru căsătoria între un bărbat şi o femeie! Acestea erau aşteptările. Altă opţiune, cum a postat pe Facebook, avocatul Dan Chitic, unul dintre apărătorii referendumului şi al intereselor naţionale în problema zăcămintelor ţării, nu exista, nici logic, nici biologic. Textul avocatului Dan Chitic, o subtilă combinaţie de rigoare şi cordialitate, mi s-a părut nu doar persuasiv, ci şi cald, inteligent, raţional. Justificat moralmente şi juridic. „Continuitatea acestui neam, acestui stat, poate fi asigurată doar de familia naturală, formată prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie”, spunea distinsul avocat, fără a se simţi proprietarul de adevăruri şi a-şi face o colecţie de merite. #„Da” pentru România, #„Da” pentru normalitate, #Întâi România. Referendumul de două zile s-a constituit într-un exerciţiu deplin democratic şi mai ales de conştiinţă, la care am fost chemaţi. Nu a fost precedat, o ştim, de o campanie firească de lămurire a oamenilor, din varii motive, ci doar din răzleţe dezbateri, unele oneste, clădite pe argumente şi nu etichetări, altele inhibate, pe la posturile de televiziune. Slabe, din păcate, anemice de-a dreptul, mesajele Bisericii, chemată de fapt să administreze protocolul unor confruntări. Şi doar Dumnezeu ne poate vindeca gândul de pornirea lui bolnavă, de superficialitate. Ieri, la finalul liturghiei oficiată în Catedrala Patriarhală, părintele patriarh Daniel a reamintit credincioşilor de importanţa exprimării votului la referendumul pentru familie, după cum a informat Basilica. „Şi ieri am încurajat pe credincioşi să meargă la votul dedicat familiei şi am spus că participarea la vot este un drept, o onoare şi o binecuvântare. Repetăm aceleaşi cuvinte şi explicăm că această binecuvântare este o binefacere pentru familie şi pentru popor”. Există totuşi un câmp al conştiinţei vii naţionale, există încă România profundă, într-un moment delicat al vieţii noastre, din acest veac, de deviere de la sensul vieţii pe acest pământ. Năzuiam totuşi la libertatea de gândire şi de expresie, până ne-am văzut în faţa unor „alte exigenţe”. Şi e greu contra curentului… european, care ne trimite spre falsele convingeri. Ni se spune chiar ce e corect să facem şi să gândim, fiindcă democraţia riscă să nu fie altceva decât dreptul egal al tuturor de a avea disponibilitatea retractibilităţii şi resemnării. Am văzut şi un articlier „la bucată”, cu aer de guguştiuc, ce scrie prin presa franceză, despre preoţii români, stigmatizaţi pentru că primesc subvenţii de la guvern şi primarii de stânga. Ce să mai spui? Am votat „Da” în baza libertăţii de conştiinţă, pentru a împiedica sau întârzia efectele sociale ale confuziei şi ambiguităţii induse în societate, pentru că tradiţia poporului trebuie apărată. Dar de fapt s-a votat moral, în baza propriei judecăţi a fiecăruia. Retorica pro-referendum a fost timidă, din cale-afară, fiindcă boieria casantă a Bruxelles-ului a fost în mai mare măsură persuasivă.
