Lecţie de artă oferită în Piaţa “William Shakespeare” din Craiova, de copiii de la Liceul de Arte “Marin Sorescu”

0
717

Astăzi, în Piaţa “William Shakespeare”, din faţa Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din Craiova, Ziua Mondială a Educaţiei a fost sărbătorită într-un cadru original, oferit de elevii şi cadrele didactice ale Liceului de Arte “Marin Sorescu” din Craiova. “Le-am oferit tuturor craiovenilor, timp de o oră, clipe minunate, prin care am vrut să arătăm că arta înseamnă a trăi frumos. Elevi de-ai noştri, laureaţi la festivaluri naţionale şi internaţionale,  care i-au avut lângă ei şi pe profesorii îndrumători, au susţinu recitaluri şi -şi-au prezentat rezultatul muncii lor”, a precizat prof. Lucia Croitoru, director al Liceului de Arte “Marin Sorescu”. Printre cei care şi-au arătat valoarea s-au aflat Daria Oprea (la flaut), Cristina Tomescu (la pian, multiplă laureată la diverse competiţii internaţionale, susţinătoare de recitaluri pe scene unde au fost mari pianişti ai lumii), fraţii gemeni Mihai şi Adrian Anghel (arte plastice, dar cu performanţă în design vestimentar) şi cea care face trecerea de la elev la cadru didactic, Alexandra Andronache, la vioară, fostă elevă a Liceului “Marin Sorescu”, studentă în anul III la Secţia de Muzică a Facultăţii de Teatru a Universităţii din Craiova şi cea care le predă copiilor de la cele mai mici clase adevărata artă. Despre toţi, vom avea timp să vorbim şi să-i prezentăm, foarte curând.