O operă la fel de seducătoare ca şi personajul său principal, „Don Giovanni” de W.A. Mozart, într-o distribuție internațională și cu maestrul Walter Attanasi (Italia) la pupitrul dirijoral, va deschide, sâmbătă, 6 octombrie, noua stagiune artistică 2018-2019 la Opera Română Craiova. Una tot „în exil, din păcate, pentru că sala noastră de spectacole încă nu a intrat în renovare”, a declarat managerul instituției, Antoniu Zamfir, anunțând că majoritatea reprezentațiilor vor avea loc la Cercul Militar Craiova. În cadrul unei conferințe de presă, acesta a vorbit, ieri, și despre noile proiecte ale stagiunii, între care un spectacol dedicat Anului Centenar, intitulat „Unirea cea Mare”, bazat pe o compoziție a maestrului Eugen Doga, care va fi prezentat pe 1 decembrie la Sala Polivalentă din Craiova, și, în aprilie 2019, premiera absolută cu opera „Mefistofele” de Arrigo Boito, pentru al cărei libret sursa de inspirație a fost „Faust” de Goethe. Tot pentru anul viitor, în august-septembrie, instituția pregătește o nouă ediție, a XVI-a, a Festivalului Internațional „Elena Teodorini”, cu spectacole itinerante în Oltenia.
„O nouă stagiune în exil… Din păcate, pentru că sala noastră încă nu a intrat în renovare, dar din fericire pentru că, de data aceasta, chiar avem cele mai bune semnale că s-au demarat procedurile de începere a lucrărilor”, a afirmat Antoniu Zamfir, managerul Operei Române Craiova. Instituția a închis sala de spectacole de la sediul din strada „Mihai Viteazul” nr. 7 în luna februarie a anului 2016, aceasta fiind inclusă într-un proiect ce vizează reabilitarea şi restaurarea clădirii corpului central al Colegiului Național „Carol I” şi Operei. De atunci, majoritatea reprezentațiilor a avut loc la Cercul Militar Craiova.
Titlul care deschide pentru a doua oară o stagiune artistică a instituției
Tot aici va fi prezentat și spectacolul care va inaugura noua stagiune 2018-2019 – sâmbătă, 6 octombrie, ora 19.00: „Don Giovanni” – dramma giocoso în două acte compusă de Wolfgang Amadeus Mozart, pe un libret de Lorenzo da Ponte. Premiera, în regia artistică a lui Plamen Kartaloff (Bulgaria) și scenografia lui Răsvan Drăgănescu, a deschis, în octombrie 2014, stagiunea Operei Române Craiova, bucurându-se de atenție specială și datorită celor peste 70 de costume și accesoriilor create de renumitul designer Cătălin Botezatu.
„Trecând 4 ani, considerăm că spectacolul s-a maturizat din toate punctele de vedere, drept pentru care am apelat la o distribuție de cel mai înalt nivel pentru deschiderea stagiunii 2018-2019”, a precizat managerul Antoniu Zamfir. Astfel, celebrul bas Carlo Colombara (Italia) va interpreta rolul titular, Don Giovanni, iar soprana italiană Elena Lo Forte (Italia) va da viață Donnei Elvira. Alături de alți trei soliști invitați – Francesco Baiocchi (Italia) / Leporello, Kakhaber Shavidze (Georgia) / Il Commendatore și Alessandro D’Acrissa (Italia) / Don Ottavio –, Renata Vari, îndrăgita soprană a Operei Române Craiova, debutează în rolul Donna Anna, iar Noemi Modra și Dragoș Drăniceanu vor fi Zerlina și Masetto.
Celebrul bas italian Carlo Colombara cântă pentru prima dată în România, la Craiova
Carlo Colombara este, în prezent, unul dintre cei mai renumiți bași. A urcat pe cele mai importante scene lirice din lume, fiind frecvent invitat de Covent Garden, Metropolitan Opera din New York, Teatro alla Scala di Milano, Wiener Staatsoper și multe altele. „Pentru mine este o mare plăcere să debutez în România, fiindcă nu am mai cântat în această țară, alături de colegi și prieteni cu care mă cunosc de foarte mulți ani și cu un titlu al unei opere pe care o iubesc foarte mult, rolul fiind unul dintre cele mai importante pe care le-am cântat”, a declarat Carlo Colombara în cadrul conferinței de presă de ieri, de la Craiova.
Și Elena Lo Forte – una dintre cele mai apreciate soprane ale noii generații în Italia – se află pentru prima dată în țara noastră și, de asemenea, debutează în rol. Artista a apreciat că opera „Don Giovanni” „are niște pagini sublime din punct de vedere muzical” și, referindu-se la scena pe care le va cânta, a mărturisit că „a găsit un teatru frumos, unde se simte ca în familie, cu colegi extraordinari”. „Carlo Colombara și Elena Lo Forte au acceptat invitația noastră, în condițiile în care agenda lor este extrem de încărcată. Sunt artiști cu prezențe constante pe marile scene ale operei mondiale, de aceea suntem bucuroși și mândri să îi avem aici”, a subliniat Zamfir.
Maestrul Walter Attanasi dirijează pe două scene, în două seri consecutive
Reprezentaţia de sâmbătă seara, care reunește Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, se bucură de prezenţa maestrului italian Walter Attanasi la conducerea muzicală, de asemenea în dese rânduri invitat al unor companii de operă importante precum Teatro alla Scala di Milano, l’Arena di Verona, Opera di Roma și numeroase altele. Actualmente director muzical al Operei craiovene, Attanasi va putea fi văzut de public și în concertul de mâine, 5 octombrie, ora 19.00, care va deschide stagiunea muzicală a Filarmonicii „Oltenia”.
Întrebat cum se simte în această ipostază, artistul a declarat că e o plăcere să dirijeze pe cele două scene. „Arta pentru mine nu este o muncă, este un privilegiu al vieții, pe care îl simt în fiecare moment în care sunt în scenă. E cu atât mai ușor să lucrez cu cele două instituții cu cât acestea se află la o distanță scurtă una de cealaltă. Am deja experiență… În activitatea mea am avut repetiții dimineața la Teatro del Maggio Musicale Fiorentino și seara spectacol la Viena. Sau repetiții dimineața în Italia și seara la Stockholm. Nu am probleme cu avioanele, darămite să merg pe jos! Din punct de vedere artistic, este o plăcere să dirijez și la Operă, și la Filarmonică. Sunt două proiecte independente, două lumi diferite care mă inspiră foarte mult și mă capacitează să dau totul posibil”, a spus Walter Attanasi.
***
Biletele pentru reprezentația „Don Giovanni” de sâmbătă seara costă 30 lei, cu reducere la 20 lei pentru elevi, studenți, pensionari, și pot fi cumpărate de la sediul Operei Române Craiova. Rezervări la numărul de telefon 0351.442.471, la adresa de e-mail agentiadebilete@operacraiova.ro sau pe pagina de Facebook a instituției.
Spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri, pe 1 decembrie, la Sala Polivalentă din Craiova
Opera Română Craiova dedică Anului Centenar „un spectacol atipic pentru un repertoriu de operă”, după cum s-a exprimat managerul instituției, Antoniu Zamfir. Se intitulează „Unirea cea Mare” și va fi prezentat pe data de 1 decembrie a.c., de la ora 20.30, la Sala Polivalentă din Craiova, nu mai puțin de 3.000 de bilete urmând să fie puse în vânzare, în curând.
„Este vorba despre o cantată scenică, o compoziție a maestrului Eugen Doga, de la Chișinău, prezentată de Corul și Orchestra Operei Române Craiova, dar și de interpreți cunoscuți de muzică pop și folclorică din România, care vor reprezenta diverse zone. Vă asigur că vom da totul ca să realizăm poate unul dintre cele mai interesante și mai importante proiecte la nivel național cu ocazia Centenarului”, a declarat Zamfir. „Vorbim despre o lucrare poetică pusă pe muzică, prin care vom încerca să redăm evenimentele petrecute la 1918. Nu ne vom asuma redarea adevărului istoric în exactitatea sa, ci vom apela la un act artistic, care lasă posibilitatea unor interpretări diverse”, a mai spus acesta.
Alt proiect important al noii stagiuni este realizarea unei premiere absolute la Craiova: „Mefistofele” de Arrigo Boito, opera pentru al cărei libret sursă de inspirație a fost „Faust” de Goethe și a cărei premieră avea loc în urmă cu 150 de ani, la Scala din Milano. Premiera este anunțată pentru aprilie 2019, în preajma sărbătorilor pascale, și va fi urmată de alt eveniment artistic important al Operei craiovene: Festivalul Internațional „Elena Teodorini”. Cea de-a XVI-a ediție va fi organizată în august-septembrie 2019 și va cuprinde spectacole prezentate nu numai la Craiova, ci și în orașele din zona Olteniei.