Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei, la a 95-a aniversare

0
647

Moment aniversar în cadrul Muzeului Olteniei: se împlinesc 95 de ani de la înfiinţarea Muzeului de Istorie Naturală al Craiovei, inaugurat la 2 decembrie 1923, la iniţiativa Cercului Ştiinţific Craiovean de la acea vreme, condus de profesorul de ştiinţe naturale Marin Demetrescu, practic baza Secţiei de Ştiinţele Naturii de astăzi. Una care a ajuns să cuprindă în prezent peste 113.000 de piese muzeale cu însemnată valoare documentar-ştiinţifică şi să fie cea mai vizitată de public, asta şi datorită spaţiilor de expunere moderne şi atractive! Evenimentul coincide cu organizarea celei de-a XXV-a ediţii a Conferinţei Internaţionale „Muzeul şi Cercetarea Ştiinţifică”, la care s-au înscris cu lucrări 150 de participanţi din 10 ţări, şi a fost marcat prin înmânarea de plachete şi Diplome de Merit, cu prilejul unei festivităţi care a avut loc, ieri, la Consiliul Judeţean Dolj.

La istoricul Secţiei de Ştiinţele Naturii, care se împleteşte, de-a lungul timpului, cu istoricul Muzeului Olteniei, s-a referit, ieri, Florin Ridiche, managerul instituţiei. Acesta a precizat că patrimoniul Secţiei s-a îmbogăţit continuu din donaţii, achiziţii, transferuri, schimburi şi colectări. În prezent, el cuprinde peste 113.000 de piese cu însemnată valoare documentar-ştiinţifică, repartizate în colecţii de geologie-paleontologie, botanică, moluşte, insecte, nevertebrate diverse, peşti, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere.

Florin Ridiche a reamintit că, începând din 2005 până la finele anului 2012, întreg spaţiul expoziţional al Secţiei a trecut printr-un amplu proces de reorganizare şi modernizare, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj. Atunci au prins contur şi cele trei mari expoziţii de bază: „Oltenia – Terra Fossilis”, „Condiţiile Fizico-Geografice şi Ecosistemele Olteniei” şi „Universul şi Sistemul nostru Solar” – toate realizate pe baza tematicilor ştiinţifice elaborate de muzeografi, după o îndelungată şi complexă documentare. Moderne şi atractive deopotrivă, acestora le trece pragul astăzi un mare număr de vizitatori. 

Redeschiderea acestei instituţii către public se datorează în principal investiţiilor masive făcute, în ultimii ani, de Consiliul Judeţean Dolj, la care s-au referit, ieri, cei doi vicepreşedinţi ai instituţiei, Oana Bică şi Cosmin Vasile. „Am atras aproximativ 12 milioane de euro, pe care i-am investit în consolidare, reabilitare, amenajarea unui Laborator de Restaurare-Conservare cu cea mai modernă aparatură, în amenajarea expoziţiilor de bază. Cea de la Secţia de Ştiinţele Naturii poate fi considerată una dintre cele mai de succes investiţii”, a subliniat Cosmin Vasile.

La a 95-a aniversare, alături de Secţia de Ştiinţele Naturii s-au aflat şi vechi colaboratori, precum Universitatea din Craiova, reprezentată de prof. univ. dr. Alexandru Tudor, decanul Facultăţii de Agronomie, şi conf. univ. dr. Liviu Mărăcineanu, de la Facultatea de Horticultură. Referindu-se la Conferinţa Internaţională „Muzeul şi Cercetarea Ştiinţifică”, Alexandru Tudor a apreciat că aceasta „vine să continue tradiţia Muzeului Olteniei de a fi un spaţiu de dezbatere ştiinţifică, care să aducă împreună cadre didactice, cercetători, muzeografi şi, nu în ultimul rând, studenţi” şi că „tema aleasă este una de actualitate, care ridică o problemă importantă, legată de mediul în care trăim”. Li s-a alăturat Centrul Judeţean pentru Protecţia Naturii, Turism şi Dezvoltare Rurală Durabilă Dolj, reprezentat de managerul Emilia Florea.

Conferinţa Internaţională „Muzeul şi Cercetarea Ştiinţifică” a continuat, ieri, cu susţinerea lucrărilor pe secţiunile Geologie-Paleontologie, Biologie vegetală, Biologie animală, Ecologie şi Protecţia mediului, acestea urmând să fie publicate, apoi, în anuarul „Oltenia Studii şi comunicări. Ştiinţele Naturiiˮ, ajuns la cel de-al XXXIV-lea număr. În programul zilei de astăzi este cuprinsă o excursie documentară aplicativă în Parcul Naţional Buila-Vânturariţa, arie protejată de interes naţional, din judeţului Vâlcea, ce are ca scop evidenţierea şi promovarea patrimoniului natural şi a obiectivelor culturale şi istorice din teritoriul Olteniei. Concluziile comunicărilor ştiinţifice vor fi dezbătute în cadrul unor mese rotunde, mâine, înainte de încheierea manifestării. Conferinţa se desfăşoară în perioada 20-22 septembrie şi reuneşte specialişti din toate domeniile biologiei – cercetători renumiţi din cadrul multor institute de cercetări biologice, cadre universitare şi muzeografi –, din ţară şi străinătate. 

 

 

La aniversare, Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei i-a răsplătit, ieri, pe cei care, prin activitatea lor, şi-au legat numele, de-a lungul anilor, de această instituţie. Plachete aniversare au primit dr. Elena Bazilescu – muzeograf şi şeful Secţiei de Ştiinţele Naturii (1955-1987), dr. Adrian Năstase – muzeograf în cadrul Secţiei începând din anul 1979 până în 2007 şi director al muzeului între 1990-1997, dr. Cornelia Chimişliu – muzeograf în cadrul Secţiei între 1979-2015 şi şeful Secţiei în perioada 1990-2015, şi prof. univ. emerit dr. Mircea Varvara – Facultatea de Biologie a Universităţii „A.I. Cuza” din Iaşi.

De asemenea, plachete au fost acordate Facultăţilor de Agronomie şi Horticultură din cadrul Universităţii din Craiova şi Centrului Judeţean pentru Protecţia Naturii, Turism şi Dezvoltare Rurală Durabilă Dolj, precum şi conducerii executive a Consiliului Judeţean Dolj – preşedintelui Ion Prioteasa şi vicepreşedinţilor Oana Bică şi Cosmin Vasile.

Totodată, Diplomă de Merit au primit Aneta Vişan şi Gheorghiţa Filcu, „pentru activitatea remarcabilă desfăşurată  în calitate de preparator-restaurator în cadrul Secţiei de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei”.