Praznicul de la 21 noiembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, a apărut în secolul al VI-lea, în Ierusalim. Aici, în anul 543, împăratul Justinian a zidit o biserică închinată Sf. Fecioare, la 20 noiembrie a fost sfinţită şi, conform obiceiului, a doua zi după sfinţire, la 21 noiembrie, a fost serbat hramul bisericii. Sărbătoarea a fost introdusă în cultul ortodox în amintirea zilei în care, după Tradiţie, Sf. Ioachim şi Ana au adus-o pe fiica lor, Maria, de numai trei ani, la templul din Ierusalim, unde va rămâne până la vârsta de 14 sau 15 ani. Înainte de secolul al VII-lea, sărbătoarea era deja generalizată în tot Orientul.
Tradiţia Bisericii ne spune că împlinindu-se trei ani de la naşterea Preasfintei Fecioare Maria, părinţii ei, Sfinţii Ioachim şi Ana, şi-au amintit cum Dumnezeu îi binecuvântase cu naşterea unui prunc în pragul bătrâneţii, atunci când, deşi inima îl dorea, cugetul lor le arăta cu neputinţă acest lucru. Pentru binecuvântarea primită, ei au făgăduit acest prunc Domnului pentru totdeauna şi acum se grăbeau spre Ierusalim să-şi împlinească promisiunea făcută.
Aşadar, au plecat din Nazaret spre Ierusalim, unde se adunaseră multe rude pentru a se bucura de acest praznic. Ajungând la templu, Ioachim şi Ana au încredinţat-o pe Fecioara Maria preoţilor. Arhiereul de atunci, Zaharia, a luat-o şi a dus-o în altar, acolo unde era îngăduit să intre numai arhiereul, singur şi doar o dată pe an. În acest loc sfânt, Preacurata Fecioară Maria a petrecut 14 ani, sub supravegherea preoţilor, rugându-se neîncetat lui Dumnezeu şi cercetând Scriptura. Cât au fost în viaţă, părinţii ei o vizitau adesea, dar când Domnul i-a chemat la Sine, după Legea Vechiului Testament, Sfânta Fecioară a rămas sub protecţia Bisericii. Ajungând în al paisprezecelea an de vieţuire în biserica lui Dumnezeu, Fecioara Maria, ca şi celelalte fecioare, trebuia să părăsească templul şi să se căsătorească. La porunca arhiereului de a merge în lume, Preasfânta Fecioară i-a spus că mai înainte de naşterea sa a fost dăruită şi închinată lui Dumnezeu şi că ea însăşi a făgăduit Domnului o viaţă în feciorie. De aceea, era cu neputinţă să fie silită să se căsătorească. Auzind acestea, arhiereii şi preoţii s-au aşezat la sfat pentru a găsi un mijloc prin care să păzească şi Legea, fiindcă nu se auzise în Israel ca fecioarele să-şi păstreze fecioria până la sfârşitul vieţii lor, şi să nu ştirbească nici făgăduinţa Fecioarei. Şi încălcarea Legii, dar şi încălcarea făgăduinţei se ştia că este păcat mare. La 15 ani a fost logodită cu bătrânul Iosif, ruda sa, de 84 de ani, bărbat drept şi temător de Dumnezeu. Sfântul Iosif a luat-o pe Preacurata Fecioară Maria din mâinile arhiereului Zaharia şi a dus-o în casa lui din Nazaret, unde a trăit în tăcere, post şi rugăciune.
La întrebarea de ce a fost logodită Preasfânta Fecioară Maria cu bătrânul Iosif, Sf. Părinţi răspund că sub forma logodnei trebuia să fie păzită fecioria celei ce avea să fie Născătoare de Dumnezeu. Şi pe baza mărturiei ei înaintea Arhanghelului Gavriil, pe temeiul profeţiilor lui Isaia şi Iezechiel şi al darurilor cu care a fost înzestrată, Biserica o mărturiseşte Pururea Fecioară.
