Piraeus Bank România va deveni First Bank

0
456

Consiliul de Administraţie al Piraeus Bank România, întrunit miercuri, 12 septembrie 2018, a luat decizia schimbării denumirii societăţii şi a brandului comercial Piraeus Bank România (PBR), a noua bancă din România, după active, în „First Bank”, a anunţat banca, într-un comunicat de presă.

„Procesul de rebranding va începe la sfârşitul anului 2018 şi va continua în lunile care vor urma. Trecerea la noul brand va fi vizibilă, gradual, pe parcursul întregului proces. Activitatea băncii se va desfăşura normal. Toate angajamentele contractuale încheiate între bancă şi clienţii săi rămân active şi nu vor fi afectate de adoptarea noii identităţi de brand”, se subliniază în comunicatul de presă emis de Piraeus Bank România.