Sprijin operațional complet privind procedurile de azil

0
1190

În discursul său din 2018 privind starea Uniunii, președintele Jean-Claude Juncker a prezentat 3 noi propuneri ambițioase pentru a asigura deplina solidaritate a UE în materie de migrație și o mai bună protecție a frontierelor externe. Aceste noi inițiative sunt prezentate cu o săptămână înainte de reuniunea informală de la Salzburg și constituie o contribuție concretă la discuțiile preconizate ale liderilor UE în materie de migrație.

La 12 septembrie 2018, în discursul privind starea Uniunii, președintele Jean-Claude Juncker a declarat: “Nu putem continua să ne certăm pentru a găsi soluții ad-hoc de fiecare dată când sosește o nouă navă. Nu e suficient să dăm dovadă de solidaritate doar pentru perioade scurte de timp. Avem nevoie de solidaritate durabilă – acum și întotdeauna.”

Măsurile sunt menite să faciliteze un compromis global referitor la reforma în curs a sistemului de azil al UE. Propunerile de astăzi stabilesc un nou nivel de ambiție pentru poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european și Agenția UE pentru Azil, consolidându-le astfel încât să se asigure faptul că statele membre se pot baza pe sprijinul operațional deplin al UE în orice moment. Tot astăzi, Comisia propune îmbunătățirea eficacității procedurii de returnare, actualizând normele existente ale UE în acest domeniu, și stabilește etapele următoare privind migrația legală, o componentă esențială a unei politici de migrație echilibrate.

Prim-vicepreședintele Frans Timmermans a declarat: Noua componentă operațională a poliției de frontieră și a gărzii de coastă la nivel european, cu un personal UE de 10.000 de persoane, și consolidarea Agenției UE pentru Azil vor asigura faptul că solidaritatea UE se concretizează efectiv pe teren, oriunde și ori de câte ori va fi necesar. Oferim statelor membre instrumentele necesare pentru a ajunge la un acord cu privire la reforma generală a sistemului de azil al UE și a asigura un echilibru corect între solidaritate și responsabilitate. E timpul ca statele membre să își respecte acest angajament. 

Comisarul pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos, a declarat: Astăzi oferim „mai multă Europă” acolo unde este nevoie de această intervenție, prin maximizarea sprijinului UE în domeniul gestionării frontierelor și a migrației. De acum încolo, poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european și viitoarea Agenție a UE pentru Azil vor putea asigura solidaritatea UE pe teren în permanență, în toate situațiile, respectând totodată pe deplin competențele statelor membre. De asemenea, propunem norme mai stricte în materie de returnare pentru a asigura un sistem mai armonizat și mai eficace în acest domeniu pe tot teritoriul UE. În cele din urmă, facem apel la statele membre să obțină rezultate credibile și ambițioase în ceea ce privește căile legale de migrație, atât umanitară, cât și economică.

S-au realizat deja progrese enorme în activitatea globală de reformare a sistemului european comun de azil. Eforturile intense din ultimii doi ani se traduc prin faptul că 5 dintre cele 7 propuneri înaintate de Comisie în 2016 sunt aproape de finalizare. Elementele suplimentare propuse astăzi sunt menite să contribuie la realizarea unui compromis cu privire la toate propunerile luate împreună. Astăzi, Comisia răspunde apelurilor pe care liderii politici din statele membre le-au făcut cu ocazia Consiliului European din iunie 2018 și pregătește terenul pentru progrese rapide în toate reformele din domeniul azilului.

O poliție de frontieră și gardă de coastă la nivel european complet echipată

După doi ani de lucru, Comisia propune consolidarea într-o și mai mare măsură a poliției de frontieră și a gărzii de coastă la nivel european și conferirea unui nivel de ambiție corespunzător, care să corespundă provocărilor comune cu care se confruntă Europa în gestionarea migrației și a frontierelor. Deși se extinde mandatul poliției de frontieră și gărzii de coastă la nivel european, obiectivul este ca aceasta să sprijine statele membre și nu să li se substituie în responsabilitățile legate de gestionarea frontierelor externe și de returnări. Propunerea de astăzi include:

  • Constituirea, până în 2020, a unui corp permanent de 10.000 de persoane – personal operațional Pentru a asigura resurse predictibile și suficiente, agenția va putea să se bazeze pe angajați și echipamente – cum ar fi nave, aeronave și vehicule – proprii;
  • Competențe executive Sub autoritatea și controlul statului membru în care sunt trimiși, membrii corpului permanent al poliției de frontieră și gărzii de coastă la nivel european vor fi în măsură să efectueze sarcini ce necesită competențe de executare, cum ar fi controale de identitate, autorizarea sau refuzul intrării la frontierele externe și interceptarea persoanelor la frontieră, astfel încât acestor membri să li se asigure eficacitate operațională deplină;
  • Sprijin sporit în domeniul returnărilor În plus față de organizarea și finanțarea operațiunilor comune de returnare, agenția va putea să sprijine procedurile de returnare derulate în statele membre, de exemplu prin identificarea resortisanților țărilor terțe aflați în ședere ilegală, dobândirea documentelor de călătorie și pregătirea deciziilor de returnare pentru autoritățile naționale, care rămân responsabile de luarea deciziilor de returnare în sine;
  • Cooperare mai strânsă cu țările care nu sunt membre ale UE Agenția va putea, sub rezerva acordului prealabil al țării în cauză, să inițieze operațiuni comune și să trimită personal în afara UE, nu numai în țările învecinate;
  • Mijloace financiare sporite Costul total al propunerii de modernizare a poliției de frontieră și gărzii de coastă la nivel european se ridică la 1,3* miliarde EUR pentru perioada 2019-2020. Pentru următoarea perioadă bugetară a UE, 2021-2027, se propun în total 11,3 miliarde euro.

Consolidarea Agenției pentru Azil

Propunerea de astăzi va oferi pe mai departe Agenției UE pentru Azil mandatul, instrumentele și mijloacele financiare necesare pentru a furniza un serviciu rapid și complet statelor membre pe toată durata procedurii de azil. Propunerea de astăzi include:

  • Sprijin operațional complet privind procedurile de azil Echipele de sprijin pentru azil ale agenției vor fi disponibile pentru a oferi orice tip de sprijin, inclusiv efectuarea întregii etapei administrative a procedurii de azil;
  • Echipe comune ale UE de gestionare a migrației vor sprijini statele membre atunci când va fi necesar și li se va solicita sprijinul, inclusiv în hotspoturi și în centre controlate. Echipele vor cuprinde experți din poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european, din Agenția UE pentru Azil și din Europol și vor fi coordonate de Comisie. Sub autoritatea statului membru gazdă, acestea vor fi în măsură să efectueze toate sarcinile necesare pentru a primi persoanele care sosesc, a tria persoanele care au nevoie de protecție de cele care nu au nevoie și a efectua proceduri de azil și returnare;
  • Mijloace financiare sporite Pentru a asigura faptul că agenția își poate îndeplini atribuțiile sporite, Comisia propune să i se aloce acesteia un buget de 321 milioane EUR în perioada 2019-2020 și de 1,25 miliarde euro pentru perioada 2021-2027.

O politică europeană în materie de returnare mai solidă și mai eficace

Prin revizuirea specifică a Directivei privind returnarea se vor accelera procedurile de returnare, se vor preveni sustragerea și deplasările secundare neregulamentare și va crește numărul de returnări efective, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale.

  • O nouă procedură la frontiere Persoanele cărora li s-a respins cererea de azil în cadrul unei proceduri la frontieră vor fi îndrumate direct către o procedură de returnare simplificată, fără a exista un termen pentru plecarea voluntară, dar cu termene mai scurte pentru căile de atac. Acest lucru va garanta că deciziile de returnare pot fi adoptate rapid și pot fi pe deplin aplicate la frontieră și în centrele controlate;
  • Proceduri și norme clare pentru a se preveni abuzurile Pentru a evita întârzierile, deciziile de returnare vor trebui emise imediat după sau concomitent cu emiterea deciziei de încetare a șederii legale. Se vor aplica termene comune, de maxim 5 zile, pentru introducerea de căi de atac împotriva deciziilor de returnare în cazul solicitanților de azil respinși și se va introduce obligația de a coopera pentru persoanele care fac obiectul unei proceduri de returnare, inclusiv în ceea ce privește verificarea identității și obținerea de documente de călătorie;
  • Returnări voluntare eficace Pentru a promova returnările voluntare și a consolida sprijinul financiar și practic, statele membre vor trebui să elaboreze programe de returnare voluntară. În același timp, statele membre vor putea să scurteze perioada acordată pentru returnare voluntară, de exemplu pentru a preveni sustragerea;
  • Norme clare în ceea ce privește luarea în custodie publică Existența unor criterii comune pentru determinarea riscului de sustragere – unul dintre factorii determinanți atunci când se analizează dacă se justifică luarea în custodie publică – va contribui la asigurarea unei utilizări mai eficace a acestei măsuri pe parcursul procedurii de returnare, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale. Pentru a reflecta mai bine perioada de timp necesară efectuării unei returnări și cu condiția ca cerințele pentru luarea în custodie publică să fie îndeplinite, statele membre ar trebui să permită o luare în custodie publică inițială de cel puțin 3 luni. În plus, statele membre vor putea, de asemenea, să ia în custodie publică persoane care fac obiectul unei decizii de returnare și care reprezintă o amenințare pentru ordinea publică sau securitatea națională.

Îmbunătățirea căilor legale către Europa

Dezvoltarea unor căi organizate și legale pentru persoanele care au nevoie de protecție în paralel cu crearea unor canale atractive pentru migrația forței de muncă bazată pe nevoi reprezintă un element indispensabil pentru o politică echilibrată și cuprinzătoare în domeniul migrației. Comisia a înaintat deja o serie de inițiative și propuneri de consolidare a migrației sigure și legale, care ar trebui în prezent puse în aplicare rapid de către statele membre:

  • Noua carte albastră a UE Consiliul ar trebui să ajungă la un acord cu privire la noul sistem de carte albastrăpropus de către Comisie deja din 2016 pentru a atrage lucrători cu înaltă calificare în UE și a îmbunătăți competitivitatea economiei UE;
  • Relocarea Statele membre trebuie să își intensifice eforturile pentru a-și duce la îndeplinire angajamentul de a reloca 50.000 de persoane care au nevoie de protecție internațională până în octombrie 2019. Pentru a se asigura eforturi coordonate pe deplin pe termen lung, ar trebui să se ajungă la un acord privind propunerea Comisiei din 2016 privind un cadru de relocare al Uniunii;
  • Consolidarea cooperării cu țările terțe, inclusiv prin lansarea, până la sfârșitul anului 2018, de proiecte-pilot în domeniul migrației legale cu țări africane importante, care pot contribui la îmbunătățirea cooperării privind gestionarea migrației globale.