Vizita prim-ministrului Viorica Dăncilă la Institutul de Cercetări Nucleare Mioveni

0
433

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a vizitat astăzi platforma nucleară Mioveni la Institutul de Cercetări Nucleare (RATEN ICN), sucursală a Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN).

Cu acest prilej, premierul s-a întâlnit cu conducerile  RATEN,  RATEN ICN şi cu membri ai Consiliului Ştiinţific. De asemenea, șeful Executivului a efectuat o vizită la instalaţiile de interes naţional care funcţionează pe această platformă: Reactorul de Cercetare TRIGA-ICN, Laboratorul de examinare post-iradiere (LEPI) şi Standul de Testare a maşinii de încărcat-desărcat combustibil (MID).

Au fost prezentate principalele realizări ale Institutului, la nivel national şi international, precum şi dificultăţile întâmpinate în activitatea de cercetare-dezvoltare, cu precădere cele generate de finanţarea Programului Anual  de Cercetare RATEN, privind „Dezvoltarea suportului tehnic naţional şi cooperarea internaţională pentru energetica nucleară”, a implementării demonstratorului răcit cu plumb, ALFRED, suport pentru dezvoltarea generatei IV de reactori nucleari energetici.

Au fost evidenţiate capacitatea şi competenţa în fabricaţia de surse de uz industrial de iridiu, ca unic furnizor în România, precum şi în dezafectarea instalaţiilor  radiologice medicale ieşite din uz.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a apreciat activitatea desfăşurată de  echipa  de cercetători şi a propus organizarea unei întâlniri interministeriale la Guvern, cu implicarea factorilor de decizie, pentru soluţionarea problemelor dificultăților de finanţare  atât a Programului de cercetare naţional, cât şi a proiectului ALFRED.

De asemenea, premierul şi-a exprimat speranţa că RATEN ICN va fi desemnat de către Agenţia Internaţională de Energie Atomică de la Viena drept Centru Internațional de Excelență bazat pe Reactori de Cercetare (ICERR), proces aflat în prezent în derulare.