Mâine – Mârşani : 7,5 hectare vor fi împădurite cu salcâm

0
392

Petrom organizează mâine, o nouă acţiune de voluntariat, în cadrul Campionatului de plantare din Ţara lui Andrei, în localitatea Marşani, judeţul Dolj. Peste 7,5 hectare vor fi împădurite cu salcâm cu ajutorul voluntarilor din Ţara lui Andrei şi al locuitorilor din Craiova. Voluntarii se vor împărţi în două echipe şi se vor întrece pentru titlul de “Campioni ai plantării”. Pe 5 noiembrie s-a dat startul  înscrierilor la Campionatul de Plantare din Craiova. Până pe 18 noiembrie voluntarii s-au putut înscrie, la centrul din Piaţa Teatrului sau la echipele mobile ale Ţării lui Andrei, în una dintre cele două echipe – Galbenă sau Albastră. Iar pe mâine îşi vor testa iscusinţa li rapiditatea în plantarea de puieţi, precum şi spiritul de echipă.

Peste 37.000 de salcâmi

Plantarea de la Mârşani este ultima dintre cele trei acţiuni din această toamnă din Ţara lui Andrei. Pe 29 octombrie,  peste 14.000 de puieţi de salcâm au fost plantaţi de către 150 de voluntari pe 2,75 hectare în satul Leşmir, comuna Marca din judeţul Bihor, iar pe  12 noiembrie, la Baicoi, peste 13.000 de puieţi de frasin, stejar şi paltin au fost plantaţi pe o suprafaţă de 2 hectare de către 150 voluntari. Terenul din Mârşani pe care se vor planta cei peste 37.000 de salcâmi se afla în administrarea Asociaţiei Proprietarilor Privaţi Pentru Împădurirea Terenurilor Neproductive, într-o zonă afectată permanent de furtuni de nisip, supranumită “triunghiul nisipurilor”. Pentru a pune capăt efectelor negative cauzate de defrişările masive care au contribuit la schimbarea solului, mai mulţi proprietari din zonele Urzica, Mârşani şi Selaru au luat decizia de a se asocia pentru a demara un program naţional de împădurire.

Până în prezent, au fost reîmpădurite aproximativ 3000 de hectare

Până în prezent, au fost reîmpădurite aproximativ 3000 de hectare, care contribuie la readucerea echilibrului biodiversităţii în zonă. “Plantările din Ţara lui Andrei au avut un succes enorm anul acesta.  Ne-au venit solicitări din toată ţara şi am reuşit, în Anul Voluntariatului, să adunăm peste 2000 de voluntari care au plantat 102.500 de copaci în 6 zone ale ţării. Sperăm că în urma acţiunii de la Mârşani să sensibilizăm şi mai mult autorităţile, dar şi populaţia, să continue demersurile de reîmpădurire în sudul României, o zonă aproape deşertificată. Felicitări voluntarilor din Dolj care au răspuns apelului nostru şi care ajută România să se aşeze pe harta europeană a voluntariatului! ” declară Mona Nicolici, Head of Community Relations & Social Affairs, Petrom. La sfârşitul zilei, voluntarii vor fi răsplătiţi cu un concert Smiley şi Alexandra Ungureanu & Crush, în Piata Teatrului din Craiova, începând cu orele 18.00.

Anul European al Voluntariatului

Toamna  aceasta, Ţara lui Andrei ajunge la Craiova pentru a ajuta, alături de voluntarii din comunităţile din zona, la înverzirea României, dar şi la întărirea spritului civic prin implicarea doljenilor în acţiuni de voluntariat. Campionatul din Ţara lui Andrei  este organizat împreună cu ONG-ul MaiMultVerde, Asociaţia Proprietarilor Privaţi pentru împădurirea Terenurilor Neproductive, Mârşani, Primăria Mârşani şi Primaria municipiului Craiova. Plantările din Ţara lui Andrei sunt organizate în acest an sub umbrela Anului European al Voluntariatului şi a Anului Internaţional al Pădurii. Astfel, locuitorii din Craiova, se vor alătura  prin această plantare, voluntarilor din întreaga Europa. În fiecare primăvară şi toamnă, Petrom transformă toţi copacii virtuali de pe Ţara lui Andrei în realitate, cu ajutorul voluntarilor. Astfel, toţi cetăţenii Ţarii lui Andrei pot contribui la acţiunile de plantare şi pot sprijini comunităţile afectate de inundaţii, alunecări de teren sau lipsa de spaţiu verde.


Despre Ţara lui Andrei :

În octombrie 2009, Petrom a lansat ŢaraluiAndrei.ro, un program de responsabilitate socială pentru toţi cei care îşi doresc să se implice în rezolvarea problemelor din comunitatea lor şi vor să transforme România într-un loc mai bun. ŢaraluiAndrei.ro este primul program de responsabilitate socială Petrom care permite unui număr nelimitat de oameni să interacţioneze, să comunice, să se informeze şi, mai ales, să schimbe în mod concret lumea în care trăiesc.


Petrom CSR :

  • „Respect pentru Viitor” este un amplu program iniţiat de Petrom, la începutul anului 2007, prin care răspundem nevoilor societăţii şi mediului înconjurător.
  • „Respect pentru Viitor” este concretizarea principiilor noastre, care stau la baza dezvoltării durabile. Credem că nevoile prezentului pot fi satisfacute cu respect pentru generaţiile viitoare şi pentru aceasta am ales să tratăm aspectele legate de mediu şi cele sociale ca parte integrantă a conduitei noastre de business.