E vremea împăduririlor! Terenurile degradate prind viaţă, în Dolj

0
456

Circa trei milioane de puieţi, din speciile de stejar, salcâm, plop şi frasin, vor împăduri peste 900 de hectare de teren forestier de pe raza judeţului Dolj. Acţiunea de plantare, demarată în primăvara acestui an, a fost reluată ieri, în cadrul campaniei de toamnă a Direcţiei Silvice Dolj, care îşi propune să refacă suprafeţele de teren afectate de calamităţi, să completeze plantaţiile tinere, dar şi să împădurească integral câteva sute de hectare.

În fiecare an, în Dolj, prin Direcţia Silvică, se plantează puieţi pe suprafeţe de circa 1.000 de hectare de fond forestier de stat, în campaniile de primăvară şi toamnă, înainte de înmugurire şi după căderea frunzelor copacilor. În această perioadă, sunt prevăzute a se împăduri aproximativ 922 de hectare de teren, din care 333 de ha – împăduriri integrale, 510 ha – refaceri din calamităţi şi 79 de ha – completări ale plantaţiilor tinere. „Pentru împădurirea acestor suprafeţe de fond forestier sunt necesari aproximativ 2,9 milioane de puieţi de stejar, plop, salcâm, frasin, dar şi alte specii de amestec şi arbuşti, care sunt asiguraţi din producţia pepinierelor proprii, respectiv Pepinierele Silvice Zăval, Negoieşti şi Băileşti”, spune directorul Direcţiei Silvice Dolj, Daniel Drîgnei.

Azi – puieţi, copaci – peste 20 de ani

Startul împăduririlor de sezon s-a dat ieri, pe raza Ocolului Silvic Craiova, la Podari, unde pământul a fost pregătit să găzduiască puieţi de plop euramerican, căci el se pretează cel mai bine solului de aici. „Din această parcelă, de 3,7 ha, anul trecut s-au tăiat aproape 2,5 ha din suprafaţa lemnoasă, pentru că pădurea a ajuns la vârsta explorabilităţii şi se impunea acţiunea. În maximum doi ani, trebuie replantaţi copaci, întrucât solul se degradează. Aici, terenul a fost pregătit în primăvară, iar acum se plantează pe el plop euramerican”, a explicat ing. Stelian Ionescu, şeful Ocolului Silvic Craiova. „Suprafaţa plantată aici va ajunge la maturitate în circa 20-22 de ani”, a adăugat acesta.

Terenurile degradate, prioritare

Cu puţine păduri, dar cu multe probleme ale solului, date de lipsa precipitaţiilor, a temperaturilor ridicate şi, uneori, a calamităţilor naturale, Doljul a avut, în ultimii ani, un ritm constant de împădurire, de circa 800-1.000 de hectare anual. Plantările s-au făcut, în primul rând, pe terenurile nisipoase din stânga Jiului, fără ca suprafeţele pretabile agriculturii să fie scoase din circuitul agricol. „Acordăm atenţie îndeosebi sudului judeţului, şi apoi întregului judeţ fiindcă terenuri degradate avem în tot Doljul. Datorită celor trei pepiniere ale Direcţiei Silvice Dolj, este asigurat materialul săditor, astfel că circa trei milioane de puieţi sunt pregătiţi să fie plantaţi în această toamnă. Sunt specii de foioase, salcâm – în special pentru zona de sud, iar pentru restul stejar, frasin şi arbuşti, pentru ca tot ceea ce înseamnă terenuri degradate să fie împădurite”, a afirmat prefectul de Dolj, Nicolae Giugea.


În paralel, Direcţia Silvică Dolj mai are o acţiune de împădurit, de aproximativ 800 de ha, acţiune ce se derulează cu fonduri de la Ministerul Mediului, prin unităţile administrativ-teritoriale Ostroveni, Dăbuleni, Celaru şi Daneţi. Conducerea instituţiei judeţene spune că cel târziu în primăvara anului viitor puieţii vor fi plantaţi pe suprafaţa programată.