Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, și șeful Statului Major al
Apărării, generalul Nicolae Ciucă, vor efectua miercuri, 8 august, o
vizită de lucru în garnizoana Craiova.
În cursul dimineții, cei doi oficiali vor avea o întâlnire cu echipa de
conducere și cu personalul Comandamentului Brigăzii Multinaţionale Sud
Est și se vor deplasa la sediul Colegiului Național Militar „Tudor
Vladimirescu”, unde vor discuta, cu echipele de conducere ale celor
cinci colegii naționale militare, propunerile pentru îmbunătățirea
calității învățământului militar preuniversitar.
Programul va continua cu vizite de informare la unitățile militare din
zona Făcăi și la Spitalul Clinic de Urgență Militar Dr. „Ștefan
Odobleja”.