Europarlamentarul Marian Jean Marinescu susţine că la anul, în campania pentru alegerile europarlamentare, în Ungaria se va discuta doar despre imigraţie, aşa cum a spus Viktor Orban la Tuşnad, la nivelul Uniunii sunt alte teme. Posibil ca şi la noi să avem teme naţionale, dar tema principala care se pune în dezbatere la nivelul UE va fi securitatea, cum să ne apărăm de ofensiva rusească, care va fi tot mai agresivă pe reţelele de socializare. Desigur, şi apărarea şi prevederile financiare…
“Imigraţia e tema preferată a lui Viktor Orban. Poate aşa vrea el, pentru că în Ungaria el a impus această temă…a făcut referendum, a ridicat gard…a făcut din această temă una naţională deşi nu era niciun pericol pentru Ungaria, pentru că imigranţii tranzitau Ungaria, nu dorea niciunul să rămână acolo. A profitat de acest lucru pentru câştig electoral. Vor fi teme importante…securitate, apărare, noile prevederi financiare, despre acel fond de rezervă pentru zona euro şi în acelaşi timp pentru zona – non euro. Este adevărat că la noi vor fi alte teme, temele naţionale. Alegerile europarlamentare vor avea loc spre finalul mandatului României, pentru că ţara noastră va deţine începând cu 1 ianuarie preşedinţia UE, timp de 6 luni. Dar nu există niciun fel de pregătire pentru această perioadă. Ar trebui să ne intereseze cum vor încerca să influenţeze ruşii alegerile cu ajutorul trollilor”