Proporţiile epidemiei de pesta porcină: Peste 49.800 de porci, ucişi în toată ţara

0
377

Preşedinte Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Răducu Brănescu, a anunţat, miercuri seară, că se înregistrează 524 de focare de pestă porcină africană în toată ţara, fiind omorâţi în total 49.816 porci.

“Sunt înregistrate 524 de foscare de pestă porcină africană în toată ţara, respectiv 521 la gospodării şi trei în exploataţii profesionale. Cea mai mare exploataţie profesională este în Tulcea”, a declarat preşedintele ANSVSA, Geronimo Răducu Brănescu.

În total, au fost omorâţi 49.816 porci. Geronimo Răducu Brănescu a mai anunţat că, până în prezent, au fost finalizate 51 de dosare de despăgubire.

“Prin ordin al prefectului s-a constituit o comisie cu reprezentanţii desemnaţi, conform prevederilor legale, care au stabilit nivelul de despăgubire real pentru fiecare porc. Până la acest moment pot să spun că s-au finalizat 51 de dosare de despăgubire fiind plătită suma de 130.000 de lei. De asemenea, sunt în procedură de evaluare alte 86 de dosare”, a mai spus preşedintele ANSVSA.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că românii trebuie să înţeleagă că această boală nu afectează sănătatea omului.

 “Trebuie să se înţeleagă că această boală nu are vaccin pentru animale, deci este o boală care este fără vaccin, fără tratament, este extrem de agresivă. Important este că ea nu afectează sănătatea omului. Acesta este primul lucru care trebuie să-l transmitem populaţiei”, a declarat Raed Arafat. (Sursa: Mediafax)