Preţul gazelor naturale pentru consumatorii finali creşte de astăzi

0
415

Preţul gazelor naturale pentru clienţii casnici va creşte, începând cu data de 1 august 2018, cu 5,83%, informează Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei printr-un comunicat remis joi AGERPRES.

“Având în vedere solicitările furnizorilor de gaze naturale şi în urma analizei minuţioase a costurilor reflectate în preţul final, Comitetul de reglementare, aplicând prevederile legale, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru o ajustare, în medie cu 5,83%, a preţului la gazele naturale pentru clienţii finali casnici, începând cu data de 1 august 2018”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în şedinţa de joi membrii Comitetului de reglementare al ANRE au luat în discuţie solicitările furnizorilor de gaze naturale cu privire la ajustarea preţurilor, solicitări ce au venit ca urmare a faptului că, începând cu data de 1 aprilie 2017, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă s-a liberalizat, producătorii având libertatea să vândă gazele naturale la un preţ care nu mai este reglementat.

În prezent, gazele naturale de provenienţă internă se vând pe piaţa concurenţială, inclusiv pentru clienţii casnici, preţul de achiziţie al acestora fiind stabilit în mod liber, pe baza cererii şi a ofertei.

Conform unui proiect de HG publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, preţul maxim de vânzare a gazelor naturale din producţia internă la producători ar putea fi plafonat la 55 lei/Mwh până la 30 iunie 2021.

“Pentru asigurarea unui mediu concurenţial corect pentru sectorul de gaze naturale din Romania şi stoparea creşterii necontrolate a preţurilor gazelor naturale din producţia internă, reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Energiei s-au întâlnit miercuri, 18 iulie, la sediul MFP, pentru a analiza posibilitatea instituirii unor forme de control al preţurilor gazelor naturale practicate de către producătorii interni, până la data 30.06.2021. Pentru eliminarea efectelor negative asupra consumatorilor casnici, având în vedere că după 1 aprilie 2017 s-a liberalizat complet preţul de vânzare al gazelor naturale, iar tendinţa de creştere a fost continuă şi constantă, aceasta fiind în prezent 29,5%, în timp ce pentru luna martie 2019 se estimează o creştere de 33,75%, se impune adoptarea unui act normativ care să plafoneze preţul gazelor naturale”, se precizează în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

Potrivit iniţiatorilor, proiectul are impact pozitiv prin stoparea creşterii necontrolate a preţurilor gazelor naturale din producţia internă, generată de poziţia dominantă a celor doi mari producători care au cotă de piaţă, fiecare de peste 46% şi împreună de 95% (Romgaz, cu o cotă de 48,88% şi OMV Petrom – 46,08% din total producţie). (Sursa: Agerpres)