Dăbuleni: Mai bine ca anul trecut

0
363

Cu o producție marfă de peste 360.000 tone de lubenițe și pepeni galbeni, livrată în această vară, cultivatorii din Dăbuleni pot fi mai mulțumiți de roadele muncii lor ca anul trecut. Deși prețurile de valorificare a producției bune obținute, în medie peste 40 tone la hectar, au flotat de la o săptămână la alta, se consideră că s-a ieșit “bine” pe ansamblu. A fost primul an în care Cooperativa Agricolă  “Patria Lubenițelor” Dăbuleni și-a desăvârșit documentația de înființare, urmând a-și pregăti cât mai avantajos valorificarea producției anului viitor.