Craiova: Activități preventive ale jandarmilor și polițiștilor doljeni în Parcul Romanescu

0
289

Gruparea de Jandarmi Mobila Craiova împreună cu colegii din cadrul IPJ Dolj – Compartimentul de Prevenire a Criminalității – și din cadrul IJJ Dolj contribuie la siguranța comunității și prin conștientizarea membrilor acesteia cu privire la responsabilitățile pe care le au atât forțele de ordine, cât și cetățenii, precum si cu privire la riscurile la care sunt expusi zi de zi. Astfel, ieri, în Parcul Nicolae Romanescu copiii au fost provocaţi să identifice acte şi forme de violenţă în jurul lor, acasă, la şcoală, pe drumul spre şcoală, în cercurile de prieteni, pe net sau la televizor, în încercarea de a-i convinge să nu se implice în astfel de fapte.