Eliza Peţa-Ştefănescu, deputat PSD de Dolj: „Veniturile mai mari pentru pensionari şi pentru persoanele cu dizabilităţi sunt o normalitate”

0
427

De la începutul acestei luni, pensiile, dar şi prestaţiile sociale pentru persoanele cu handicap au crescut, respectându-se încă o promisiune asumată în cadrul Programului de Guvernare al Partidului Social Democrat. De la preluarea guvernării de către PSD, aceste venituri importante pentru categoriile sociale aminitite au crescut considerabil, continuând drumul către o societate incluzivă şi către una cu oportunităţi egale pentru toţi cetăţenii.

 Punctul de pensie a ajuns la 1.100 de lei după ce, de la 1 iulie, pensiile au crescut cu 10%. În acelaşi timp, tot de la 1 iulie, pensia minim garantată a crescut de la 520 de lei la 640 de lei, ceea ce înseamnă o mărire cu peste 23%. Sumele au început să fie plătite între 1 şi 15 ale lunii, din luna iulie, ca urmare a unei convenţii încheiate între Poşta Română şi Casa Naţională de Pensii Publice.

„În momentul de faţă, putem să spunem fără vreo urmă de îndoială că PSD a ajutat la creşterea veniturilor pensionarilor, iar acestea nu sunt doar vorbe. Cifrele arată clar: în momentul în care PSD a venit la guvernare, punctul de pensie era de 871 de lei, iar acum este de 1.100 de lei. Asta înseamnă o creştere de 26%. Mai mult, atunci când PSD a preluat guvernarea, pensia minimă era de 400 de lei. Acum, ea este de 640 de lei, ceea ce înseamnă o creştere de 60%. Bineînţeles, aici vorbim despre valorile nete, având în vedere că pensiile sub 2.000 de lei sunt scutite de taxe şi impozite. Aceşti bani vor merge la oameni care au muncit o viaţă întreagă în această ţară şi care merită tot ce este mai bun la bătrâneţe. O societate poate fi foarte uşor judecată după felul în care îşi tratează bătrânii, iar România, acum, prin PSD, are mult mai multă grijă de bătrânii săi”, a declarat deputatul PSD de Dolj, Eliza Peţa-Ştefănescu, membru în Comisia de muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor.

De la 1 iulie, prestaţiile sociale au fost mărite cu procente cuprinse între 7,14% şi 16,67%

 Pe lângă pensii, de la începutul acestei luni au crescut şi prestaţiile sociale pentru persoanele cu dizabilităţi. Astfel, adultul cu handicap grav va primi 500 de lei, de la 450 de lei, cel cu handicap accentuat, 375 de lei faţă de 350 de lei, iar cel cu handicap mediu, 60 de lei în loc de 50 de lei. Copilul cu handicap grav beneficiază de o creştere a prestaţiei de la 250 de lei la 300 de lei, cel cu handicap accentuat, de la 150 la 175 de lei, iar cel cu handicap mediu, de la 50 la 60 de lei. Prestaţiile cresc pentru a doua oară în acest an, după ce au fost mărite şi la 1 ianuarie 2018, cu procente cuprinse între 28% şi 136%.

„Persoanele cu dizabilităţi beneficiază şi ele de mărirea prestaţiilor sociale şi este a doua oară în acest an când se întâmplă acest lucru. Ele merită să primească orice fel de ajutor, pentru că viaţa lor este o luptă continuă. Scopul nostru, şi cred că vorbesc şi din punct de vedere al Legislativului, şi din cel al Executivului, este ca, prin acte normative adoptate şi puse în practică, să le oferim cetăţenilor oportunităţi egale în societate şi să creăm premisele unei societăţi incluzive”, a mai punctat deputatul PSD de Dolj, Eliza Peţa-Ştefănescu.