Dansatorul şi coregraful Gigi Căciuleanu îşi va lansa cartea-album „OmulDans” şi la Craiova

0
599

Volumul „Gigi Căciuleanu OmulDans”, semnat de criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu şi publicat de Editura Institutului Cultural Român, în colaborare cu Editura Nemira, va fi lansat, pe data de 22 septembrie 2018, şi la Craiova, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”. O carte-album în trei versiuni română, franceză, engleză (realizată în condiţii grafice excepţionale de Bogdan Căpîlnean) , cuprinzând mărturii, gânduri, confesiuni, poeme, desene, dezvăluie o faţă tainică a artistului. Pentru acest eveniment, Gigi Căciuleanu a realizat recitalul extraordinar „Text Shop”, un one-man show ce propune o formă originală de contact direct cu publicul.

Despre carte şi eroul ei, Ludmila Patlanjoglu scrie: «Un talent uriaş cu sclipiri geniale, o imensă fantezie, un foarte mare dansator, genial coregraf român, internaţional cunoscut şi recunoscut – sunt aprecieri care vin din partea unor nume ilustre: Pina Bausch, Maia Pliseţkaia, Pierre Cardin, Ioan Holender. Copleşit, Gigi Căciuleanu, întrebat cine este, răspunde simplu: Je suis quelqu’un qui danse». Protagonist şi creator al unor capodopere scenice, conducător de companii reputate, pedagog cu vocaţie, Gigi Căciuleanu este o voce originală şi profundă a dansului contemporan.

Pentru lansarea albumului „Gigi Căciuleanu OmulDans” şi prezentarea spectacolului „Text Shop”, Gigi Căciuleanu face un turneu în ţară, urcând pe scene prestigioase, la manifestări teatrale de elită. Potrivit Institutului Cultural Român, după Timişoara, Alba Iulia, Târgu-Mureş, Sfântu Gheorghe, artistul a ajuns la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti (17 mai), Festivalul Internaţional de Film Transilvania TIFF Cluj-Napoca (29 mai), Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu (10 iunie). Vor urma Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova (22 septembrie), Opera Naţională Română Iaşi (6 octombrie), Festivalul Internaţional al Teatrului Contemporan de Animaţie ImPuls – Teatrul Ţăndărică (21 noiembrie). 

Maestrul Gigi Căciuleanu s-a născut la 13 mai 1947, la Bucureşti, unde a studiat, timp de nouă ani, la Şcoala Naţională de Coregrafie, sub îndrumarea marii artiste Miriam Răducan, iniţiatoare a dansului modern de avangardă în România. A continuat studiul tehnicilor coregrafice în cadrul Teatrului „Balşoi” din Moscova, devenind ulterior solist al Operei din Bucureşti, unde a interpretat roluri de balet clasic, dar a practicat în acelaşi timp dansul modern şi contemporan. Este laureat a numeroase premii internaţionale de prestigiu.

S-a stabilit în Franţa în 1973, devenind cunoscut pe plan internaţional şi ocupând poziţii de top în companii renumite de teatru şi dans. Între 1978 şi 1993 a fost director al Centrului Naţional Coregrafic din Rennes (Franţa). Coregrafia sa a intrat în repertoriul Operelor din Paris, Lyon, Hamburg, Companiei Bat-Dor din Israel, Operei din Montevideo, Teatrul La Fenice din Veneţia, Wupperthaler Tanztheater etc. În 1984 a fost decorat cu ordinul „Chevalier de l’Ordre des Arts et Lettres” de Ministrul Culturii din Franţa. În 1992 a creat coregrafia spectacolului „Nebuna din Chaillot”, cu Maia Pliseţkaia în rolul principal, iar doi ani mai târziu a înfiinţat compania de dans care îi poartă numele. 

«Dansul, poate mai mult ca toate celelalte arte, este un drog. O minunată otravă. Odată ce te-ai contaminat, nu mai scapi. Îţi curge prin vine, îţi electrizează nervii, îţi ia gândurile. Eşti prins în întregime, din cap până-n picioare, din inimă până-n creier, din instinctele cele mai joase până în înălţimile sufletului». (Gigi Căciuleanu, interviu în „Observator cultural”, 2007)