Divan Film Festival, la Craiova și în Port Cultural Cetate

0
458

Dedicat cinematografiei și bucătăriei balcanice, Divan Film Festival revine cu cea de-a IX-a ediție între 24 – 26 august în Craiova și 27 august – 2 septembrie pe malul Dunării, în Port Cultural Cetate. Renumit pentru atmosfera relaxată și spațiile neconvenționale în care se desfășoară, Divan Film Festival aduce iubitorilor de manifestări culturale filme, concerte, teatru și demonstrații de artă culinară susținute de Mircea Dinescu și invitații săi, toate reunite sub tema ediției 2018 – Balkan Dreams. În programul acestei ediții sunt incluse aproximativ 50 de titluri, ficțiune și documentare de lungmetraj alese de Cătălin Olaru, director artistic, sau scurtmetraje selectate de Massimiliano Nardulli, programmer.