Au fost selectați cei 5 sculptori participanți la Simpozionul Internaţional “Drumuri Brâncuşiene”

0
108

Simpozionul Internaţional de Sculptură „Drumuri Brâncuşiene”, ediţia a VI-a, va reuni la Craiova, în perioada 1-31 august, artişti din toată lumea, care vor realiza 5 creaţii de sculptură din piatră. Tema de anul acesta este „Momentul istoric al Marii Uniri de la 1918”.

În urma concursului de proiecte lansat de Casa de Cultură “Traian Demetrescu” în perioadele 27 aprilie – 18 mai 2018 şi 23 iunie – 2 iulie 2018, s-au înscris 30 de artişti. Comisia de jurizare a selectat 5 sculptori: Ayhan Kayapinar (Turcia) – Rosy Rose; Anna Korver (Noua Zeelandă) – Freedom; Petre Virgiliu Mogoşanu (România) – Unitate; Masha Paunovic (Serbia) – Union; Emilian Popescu (România) – Synergie. Pentru realizarea celor 5 sculpturi, organizatorii propun ca spaţiu de lucru curtea interioară a Colegiului Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi”, făcându-se astfel legătura cu perioada de formarea a marelui artist.