Poetul Mihai Firică este invitatul lui Nicolae Coande la „Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni”, joi, 5 iulie, de la ora 17.00. Poetul va lansa la Sala “Ia te uită!” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” cel mai recent volum al său de poezie, “Ultimele zile și viața de după” (Ed. TracusArte 2017). Cartea va fi prezentată de scriitorii George Popescu și Petrișor Militaru. Actorul Angel Rababoc va recita poeme din cuprinsul cărții. Intrarea publicului este liberă.
Mihai Firică s-a născut la 26 iulie 1970, în Craiova. A studiat Literele, istoria și dreptul, având o specializare post-universitară în Managementul relațiilor internaționale. A urmat mai multe cursuri și stagii de pregătire în jurnalism organizate de CJI în România, Bulgaria și Croația. Cunoscut jurnalist de presă scrisă și televiziune, a înființat mai multe cotidiene și publicații de cultură, publicul cunoscându-l mai ales ca realizator de talk-show-uri de televiziune.
A debutat ca poet în revista „Ramuri” în 1989, a colaborat cu cele mai importante publicații de cultură din România iar poeziile i-au fost traduse în engleză, franceză, spaniolă, maghiară, japoneză și bulgară. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Oltenia din 1997. Pentru volumul de „Biografie sumară” (1996) a primit Premiul pentru debut în poezie al Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”. Cel de-al doilea volum de poezie „Limba șarpelui călător” (1997) a primit Premiul „Marin Sorescu” și Premiul de poezie al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova. În 2017 a publicat volumul de versuri “Ultimele zile și viața de după”la Editura Tracus Arte..
În 2006 a apărut o versiune revizuită a volumului „Limba șarpelui călător / The Tongue of Wandering Serpent” în română și engleză. Activitatea jurnalistică a fost consemnată în volumele „Insectarul cu molii” (2004), „Dinastia ticăloșilor” (2010) și “România puzzle. Ilustrate din rezervația de cleptozauri” (Editura „Aius”, 2015), trilogie remarcată de critica de specialitate pentru incisivitate și acuratețea analizei socio-politice. Pentru activitatea literară și jurnalistică a fost distins cu mai multe premii acordate de reviste de prestigiu din România. În 2011, Casa Regală a României i-a acordat „Medalia Regele Mihai I pentru loialitate”.
“În noua carte, Ultimele zile și viața de după, cu care îşi întâmpină cititorii, câţi şi pe unde s-or mai afla ei în lumea sedusă de virtual, Mihai Firică înclină să renunţe, într-o proporție altfel bine strunită, la actul de cumpănire – şi de cumpătare – asupra versului, lăsând cuvintelor mai multă libertate de mişcare, eliberându-le dintr-o reţea a ermeticului, obligat, cred, de preeminenţa în actul poetic a unei nevoi a spunerii. Mici crochiuri ale derizoriului sunt poemele acestei cărţi ce găsesc admirabil salvarea de la păcatul discursivităţii prin inserţia metaforicului în miezul deplin al realului, sondând în superficiile acestuia în căutarea acelor semnificații subterane conservând, sugestiv, mizele unor esențe ale trăitului pe cont propriu”. George Popescu
„Mihai Firică e un om reactiv, care are exerciţiul replicii, al dialogului, dar şi al afirmaţiei hotărâte, chiar imperative. Poezia din aceste pagini este rodul reacţiilor sensibilităţii unui bărbat care nu se mulţumeşte să constate realitatea, să o transcrie, să o accepte, ci care îi dă replica, i-o “taie” şi, pe alocuri, o contestă. O face cu ironie, uneori, dar apăsând pe verb întotdeauna. Rezultă o carte vie, ce se citeşte, în nu puţine pagini, cu glas tare”. Robert Şerban
„Cartea Ultimele zile şi viaţa de după se înscrie pe traiectoria iniţială a lui Mihai Firică, aceea a poeziei scrise la timpul ei. Poetul nu aglomerează peisajul beletristic şi nu suprasolicită critica, precum aceia care an de an pun pe sârmă una după alta creaţii nespălate, neigienizate, nefinisate, bruioane, flecuşteţe şi chilipiruri emoţionale. Volumul în discuţie acoperă peste un deceniu de poezie în 40 de poeme. Cărţile sale meticuloase, lucrate, strunite în zbaterea bijutierului sunt o sărbătoare a spiritului. De altfel, în mod derivat şi implicit, această atenţie la temeinicia cărţii se regăseşte în discursul poetic sub forma unui apolinic control al inspiraţiei. Nu are importanţă cum este de felul lui poetul; contează că spiritul liric ni se revelează ca un bun controlor al curbelor interne ale inspiraţiei şi al jocului spontaneităţii”. Ștefan Vlăduțescu
