Dolj: Copil de 2 ani salvat de pompieri dintr-o fântână

0
404

Pompierii doljeni au intervenit, ieri- dimineață, pentru salvarea unui băiețel de doi ani, care a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ opt metri și cu diametrul de 40 de centimetri.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj, ieri-dimineață, în jurul orei 8.30, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna doljeană Coșoveni, pentru salvarea unui copil de doi ani, care a căzut într-o fântână din curtea familiei sale. Gura fântânii se afla la suprafața solului și era acoperită cu un capac din plastic, care, din câte se pare, a fost uitat neasigurat. Subofițerul Avram Tudor a venit de acasă, din timpul liber, dând dovadă de un curaj extraordinar, a intrat cu capul în jos, asigurat de colegi cu cordițe și a reușit să scoată cu bine copilul la suprafață în doar 1 minut! În tot acest timp,salvatorii de la suprafata introduceau in permanenta oxigen si scoteau apa iar interventia s-a încheiat cu succes. Copilului i s-a acordat primul ajutor medical, după care a fost transportat la Spitalul de Urgență Craiova. Acum este în afara oricărui pericol. Acțiunea de salvare a durat aproximativ 45 de minute și a fost coordonată de inspectorul- șef colonel Florea Constantin“, au mai precizat pompierii doljeni. Se pare că băiețelul de doi ani este în plasament la familia din Coșoveni, motiv pentru care au fost sesizați și inspectorii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj.