Victoria Coreei de Sud în faţa Germaniei (2-0) – deţinătoarea titlului – poate fi asemuită, păstrând proporţiile, cu succesul nord – coreenilor în faţa Italiei, la CM 1966, din Anglia. Atunci Coreea de Nord, reprezentanta Asiei, remiza cu Chile ( 1-1), pierdea în faţa URSS ( 0-3), dar învingea Italia lui Mazzola, Facchetti, şi alţi monştrii sacri de la Inter Milano. Son Heung-Min jucătorul lui Tottenham, starul sud-coreenilor a salvat onoarea ţării sale, precum nord-cooreanului Pak Do Yk, în 1966. Pentru Germania, înfrângerea este dureroasă, un veritabil coşmar, iar selecţionerul Joachim Low afirmă că s-a pierdut mai mult decât un meci. Este o premieră pentru multipla campioană a lumii ( patru trofee) de a pleca acasă din faza grupelor. Statisticile spun că aşa ceva nu s-a mai întâmplat din 1938. În schimb, tot statisticile atestă că au mai păţit-o şi alte gomoase reprezentative ale lumii : Franţa în 2002, Italia în 2010, Spania în 2014. Tony Kroos şi coechipierii săi au eşuat într-o grupă accesibilă, câştigată de Suedia (3-0 cu Mexicul în ultimul meci). E o dramă pentru fotbalul german, dar aseară Mannschaft a evoluat temător, fără inspiraţie, previzibi şi mai ales lent. A avut ocazii de gol, nu multe, prin Matts Hummels ( min 40), Gorettzka ( min 48), Kroos ( min 88), Brandt ( min 93), dar şansa i-a întors spatele, portarul sud-coreean Cho-Hyun, cu o frizură interesantă, făcând minuni. Semifinalista din 2002 a afişat stăpânire de sine în defensivă, rezistând unei dominări acerbe şi într-un final nebun a lovit prin Y.Kim şi H. Son. Germania a trimis 28 de şuturi, din care 20 în repriza secundă, doar 6 din acestea pe spaţiul porţii. Cu doar două goluri marcate la actualul Mondial şi două înfrângeri în trei meciuri, echipa Germaniei pleacă acasă unde o aşteaptă un scandal imens. Cotidianul „Bild” a titrat astăzi „Fără cuvinte”, ca şi în urmă cu patru ani, după victoria (7-1) în faţa Braziliei, în semifinalele competiţiei, la Belo Horizonte, de data aceasta cu o savoare amară. Suddeutesche Zeitung scrie că stadionul din Kazan va intra în istoria fotabalului german prin această eliminare de coşmar. „Kicker”, publicaţie specializată în fotbal, afirmă că e dificil de imaginat că se mai poate continua cu selecţionarul Low. „Tagesspiegel” îl atacă direct pe actualul selecţioner într-un stil neobişnuit : „Afară”. Eroarea lui Low este că a considerat meciurile amicale fără victorie (Anglia, Franţa, Spania, Austria) ca întâlniri insignifiante. Cotidianul francez L’Equipe vorbeşte de „Berezina”, trimitere preferată, la orice dezastru, cu aluzie la campania lui Napoleon în Rusia.