Radu Sergiu Ruba vine la „Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni”

0
418

Aflat într-un turneu național de promovare a cărților sale „Scene, explorări, condeie. Dialoguri salvate” (Ed. MNLR) și „Nu înțeleg ce mi se întâmplă” (Ed. Charmides), Radu Sergiu Ruba poposește și la Craiova. Astăzi, 22 iunie, de la ora 15.00, scriitorul este prezent la „Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni”, organizată Sala „Ia te uită!” a Teatrului Național „Marin Sorescu”. „Radu Sergiu Ruba, unul dintre cei mai importanți scriitori ai Generației ’80, este un eminent scriitor, traducător al romancierului Michel Tournier în limba română, președinte al Asociației Nevăzătorilor din România,  membru al Uniunii Scriitorilor, realizator de emisiuni la Societatea Română de Radiodifuziune”, a precizat Nicolae Coande, moderator al întâlnirii.

Radu Sergiu Ruba s-a născut la 14 octombrie 1954 în Ardud, judeţul Satu Mare, și a urmat studii de limbi străine, franceză şi engleză, la Universitatea Bucureşti. A lucrat ca profesor de franceză în sistemul preuniversitar, ca lector în programul Cambridge Standard English al British Council din capitală, ca inspector în Ministerul Educaţiei, responsabil cu învăţământul pentru elevii şi studenţii deficienţi de vedere. În această calitate, a înfiinţat patru şcoli de profil, două licee şi două postliceale de balneofizioterapie care funcţionează şi astăzi. A fost de asemenea consilier al ministrului Muncii pe problematica dizabilităţii contribuind la adoptarea unor măsuri administrative şi a unor acte normative. A debutat editorial în 1983, la „Cartea Românească”, cu volumul de versuri „Spontaneitatea înţeleasă”, urmat de alte patru cărţi de poeme și două antologii de autor cu extrase din volumele amintite.