Prestigiosul Cor de Copii şi Tineret SYMBOL, pe scena Filarmonicii „Oltenia”

0
509

Corul de Copii şi Tineret SYMBOL, dirijat de Jean Lupu şi Luminiţa Guţanu Stoian va susţine sâmbătă, 23 iunie 2018, ora 18.00, la Filarmonica „Oltenia”, un concert în cadrul turneului naţional desfăşurat sub genericul “Cântând Centenarul Unirii”. Soliştii serii vor fi Alina Solomon (voce), Andreea Silivestru (voce), Magdalena Bulibaşa (pian), Andreea Silivestru (chitară), Emanuel Drăgoi (percuţie). Repertoriul include lucrări semnate de Anton Pann, Ion Popescu Pasarea, Gavriil Musicescu, Ion Vidu, Alexandru Cristea, George Enescu , Ioan Christu Danielescu, Nicolae Lungu, Gheorghe Şoima,  Nelu Ionescu, Alexandru Pașcanu, Constantin Arvinte, Irina Odăgescu, Mihai Moldovan, Constantin Drăguşin, Marin Velea, Valentin Gruescu, Andres Papin, Joseph Strauss. Intrarea la eveniment este liberă.

Corul SYMBOL a fost înființat la data de 18 septembrie 1990 de profesorul Jean Lupu, aducând o notă de unicitate în peisajul muzicii corale românești. Repertoriul său cuprinde lucrări de folclor, muzică bizantină, creații corale ale compozitorilor români și străini, dar și muzică clasică românească și universală şi colinde. Corul SYMBOL a cântat pe scenele Ateneului Român, Sălii Palatului, Radiodifuziunii Române, Operei Naționale, Universității Naționale de Muzică, Palatului Parlamentului, Palatului Cotroceni, Tinerimii Române, Uniunii Compozitorilor, în diferite universități, precum și în numeroase biserici și catedrale din Capitală și din țară.

Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti include în fiecare stagiune a sa două concerte ale corului SYMBOL. Peste hotare, corul SYMBOL a participat la festivaluri și concursuri, fiind laureat la Karditsa – Grecia, Cantonigros – Spania, Chișinău – Republica Moldova, Noyon – Franța, Bydgoszcz – Polonia, Viena – Austria, Varna – Bulgaria, Ohrid – Macedonia, Preveza – Grecia, Venetia-Italia și a susținut turnee de concerte în Grecia, Franța, Belgia, Republica Moldova, Elveția, Austria, Ungaria, Rusia, Spania, Germania, Norvegia, Lituania, Italia și Bulgaria.

SYMBOL a imprimat în Kardex, la Radiodifuziunea Română, peste 100 de lucrări corale și a realizat 18 discuri, dintre care 4 CD-uri însoțite de casete audio și alte 16 CD-uri. Există, de asemenea, o casetă video intitulată ”Vocile Îngerilor”. Merită a fi consemnată nominalizarea Corului SYMBOL de două ori la rând (2001, 2002) la „Premiile Industriei Muzicale Românești”, alături de artiști profesioniști: Ion Voicu și Mădălin Voicu, Dan Iordăchescu și Corul Madrigal. În anul 2008, Corul SYMBOL a fost nominalizat la „Premiile Revistei Actualitatea Muzicală” a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Profesorul Jean LUPU, fondatorul şi directorul corului SYMBOL, este autor a numeroase articole de specialitate, al lucrării „Educarea auzului muzical dificil” şi al mai multor culegeri de cântece pentru copii şi adulţi, precum şi al manualelor de muzică pentru Școala Normală, școală generală și liceu, cls. a lV-a, a Vll-a, a Vlll-a și a X-a. A coordonat colectivul care a realizat cartea și CD-ul „Dicționar universal de muzică”, lansate în iunie 2008. În 2015 și-a lansat cartea autobiografică „Mărturisire”, și tot în 2015, Editura Basilica i-a publicat cartea „Cântând, să ne bucurăm” prefațată de către Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. A compus 44 de cântece pentru copii, tipărite în volumul personal „Gâze și flori”. A fost, timp de 30 de ani, un pasionat profesor la Liceul Pedagogic din București și, în paralel, inspector școlar de specialitate pe capitală până la pensionare. La capătul celor 35 și, respectiv, 40 de ani de activitate dirijorală, profesorul Lupu a primit de patru ori “Crucea patriarhală”, cea mai înaltă distincție pe care Biserica Ortodoxă Română o poate decerna cuiva pentru merite excepționale (in 1995 pentru mireni, in 2000, 2010, 2015 pentru clerici).

Luminiţa GUŢANU STOIAN este prima femeie-dirijor la pupitrul Coralei „Nicolae Lungu” a Patriarhei Romane şi laureata Premiului Special Cel Mai Bun Dirijor, Concursul Internaţional Coral de la Preveza-Grecia(2015). În calitate de dirijor al Corului Symbol a câştigat Medalia de Aur la Concursul Internaţional “Fr.Schubert” din Viena-Austria(2010), Premiul I la Concursul Internaţional Coral de la Ohrid-Macedonia(2014), două Medalii de aur la Concursul Internaţional Coral de la Preveza-Grecia(2015),  două Medalii de aur şi una de argint la Concursul Internaţional Coral “Claudio Monteverdi” de la Veneţia-Italia(2016), Marele Premiu şi Trofeul – Gala Premiilor Excelsior(2017). În 2016 a fost inclusă în Dicţionarul Personalităţilor din România.

Serviciul Organizare şi Promovare Evenimente Culturale al Filarmonicii „Oltenia”