Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” închide, la sfârșitul acestei săptămâni, stagiunea 2017-2018 cu spectacolele „Poveste despre Hansel și Gretel” și „Povestea celor trei purceluși”.
Sâmbătă, 16 iunie 2018, ora 18.00, aduce în scenă la Colibri o „Poveste despre Hansel și Gretel”, spectacolul după Frații Grimm, de și cu Geo Dinescu, Marin Fagu și Mugur Prisăcaru. Povestea, puternică vizual datorită stilului steampunk, dar și atmosferei create de muzică și lumini, este abordată din perspectiva relațiilor de familie, cu amintiri, traume, dragoste.
Duminică, 17 iunie 2018, ora 11.00, este rezervată pentru „Povestea celor trei purceluși”, spectacol interactiv de și cu Geo Dinescu și Marin Fagu, pictură Iulia Goanță, desen afiș Ioana (7 ani) și Andrei (6 ani) Popescu. Cei doi actori deslușesc povestea în echipă cu micii spectatori, pe care și-i fac parteneri de scenă și descoperă împreună frumusețea jocului și a scenografiei realizată din cartoane reciclate.
Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului „Colibri”, de luni până sâmbătă, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminica în intervalul 10.00-13.00. Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului. După ora începerii spectacolului accesul în sală nu mai este permis.
Stagiunea se închide, însă Teatrul „Colibri” nu intră în vacanță, ci în focul pregătirilor Festivalului „Puppets Occupy Street”, pe care îl organizează în perioada 25 august – 1 septembrie și care a ajuns în 2018 la ediția a V-a, ce are ca temă „Pământul”. Noi provocări, curiozități, o lumea fascinantă a artei animației vor ocupa din nou spațiile neconvenționale din oraș și vor anima spectaculos opt zile din vacanța de vară la Craiova.