Ieri, la sediul Liceului Tehnologic de Transporturi Căi Ferate din Craiova, s-a prezentat Proiectul european „Learning by Doing”, finanţat de Uniunea Europeană, prin programul Transnaţional „Dunărea”.
Proiectul „Learning by Doing” se încadrează în cea de-a patra prioritate tematică specifică programului de cooperare transnaţională „o regiune a Dunării bine guvernată, prin oferirea de sprijin pentru punerea în aplicare a Strategiei Uniunii Europene pentru punerea în aplicare a Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării şi îmbunătăţirea cadrelor juridice şi de politici, etc. ” . Cel mai bine ne-a explicat Lucia Purcăreanu, expert tehnic în proiect şi coordonator pe Regiunea Sud-Vest Oltenia, la întâlnirea de ieri fiind prezenţi şi reprezentanţi ai tuturor judeţelor din Oltenia : „Obiectivul principal al proiectului este îmbunătăţirea capacităţii tuturor actorilor relevanţi în educaţie şi formare profesională, prin consolidarea parteneriatelor la nivelurile regional, naţional şi transnaţional, pentru a facilita dezvoltarea şi consolidarea sistemelor existente de educaţie şi formare profesională din regiunea Dunării”. Acţiunea a fost organizată de Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT), care contribuie la realizarea scopului principal, prin activităţile specifice. „Această zonă este una de intervenţie pe agenda CNDIPT. Iniţiativele deja consacrate ale CNDIPT se regăsesc în politicile europene, cu denumirea „guvernare multinivelară ”, Astăzi (ieri – n.r.) am avut lângă noi reprezentanţi din toate judeţele Olteniei, proiectul fiind unul naţional, în alte zile fiind desfăşurate activităţi în toată ţara”, a mai spus Lucia Purcăreanu. La manifestare au fost prezenţi şi reprezentanţi ai unor instituţii de învăţământ tehnic şi profesional din Craiova : Colegiul Tehnic Energetic, Liceul Tehnologic Auto, Colegiul „Ştefan Odobleja”, Liceul „Matei Basarab”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară. „Este un program cât se poate de bun, pe care îl susţinem, învăţământul profesional şi tehnic trebuind să meargă, iar rezultatele din ultimul timp sunt încurajatoare. Este nevoie de tineri bine pregătiţi, iar proiectul prezentat astăzi (ieri – n.r.) este de bun augur”, a spus prof. Simona Ciulu. inspector pentru Învăţământul profesional şi tehnic în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.