Educaţia adulţilor, promovată la “Festivalul şanselor tale”

0
334

Zilele acestea, Asociaţia Vasiliada a participat la “Săptămâna Educaţiei Permanente – Festivalul Şanselor Tale”. Aflată la cea de-a XII-a ediţie, manifestarea a promovat timp de cinci zile educaţia adulţilor, prin conferinţe, mese rotunde, seminarii, legislaţia României şi a Uniunii Europene, aspecte privind sursele de finanţare europene, spectacole de teatru, dans, muzică, expoziţii de pictură, fotografie, sculptură sau work-shop-uri.

Asociaţia Vasiliada s-a prezentat în cadrul festivalului cu activităţi educative din trei centre sociale – Centrul de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost “Sf. Vasile”, Centrul de Copii “Aripi de Lumină” şi Centrul de Informare şi Consiliere pentru Persoane cu Dizabilităţi “Sf. Ecaterina”. Timp de trei zile, acestea au prezentat, pe rând, activităţi pe care specialiştii asociaţiei le efectuează zilnic cu beneficiarii centrelor sociale. Astfel, persoanele fără locuinţă care sunt găzduite de centrul “Sf. Vasile” au prezentat în fata invitaţilor o scenetă cu temă moralizatoare: “Lăcomia strica omenia”. Un impact deosebit asupra publicului l-a avut atât aspectul comic al piesei de teatru, cât şi cel educativ. Centrul “Sf. Ecaterina” a organizat joi evenimentul “Ziua cămărilor pline”, manifestare care s-a înscris în “Săptămâna Educaţiei Permanente”, dar şi în tradiţia celor patru ani de când aşezământul organizează acest eveniment. “Ziua cămărilor pline” a constat într-o competiţie la care s-au înscris gospodine cu deficienţe de auz care au preparat salate şi prăjituri de sezon. Vineri, sub îndrumarea personalului specializat, copiii beneficiari ai centrului “Aripi de Lumină” au desfăşurat activităţi de terapie ocupaţională: au desenat, au pictat linguri de lemn sau pietre, au modelat figurine din pasta ceramică şi plastilină sau au confecţionat felicitări prin metoda origami.

 

Promotorii şi organizatorii la nivel local ai “Festivalului Şanselor Tale” au fost Casa de Cultură “Traian Demetrescu” şi Centrul Zonal de Educaţie a Adulţilor Craiova. Scopul festivalului a fost acela de a promova şi implementa conceptul oficial de “învăţare pe tot parcursul vieţii”.