Colocviu de Lexicologie, la Universitatea din Craiova

0
344

Departamentul de limbi romanice şi comunicare de la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova a derulat timp de două zile colocviul internaţional „Împrumuturile lexicale din limba franceză în limbile europene”. Evenimentul, finalizat, ieri, a fost organizat în cadrul proiectului de cercetare „Tipologia împrumuturilor lexicale din limba franceză în limba română. Fundamente teoretice, dinamică şi categorizare semantică (FROMISEM)” derulat de în perioada 2009-2011 cu sprijin financiar din partea de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS). Cu acest prilej, personalităţi din domeniul lexicologiei şi lexicografiei din Franţa, Marea Britanie, Austria, Italia, Germania, Grecia şi Slovenia au susţinut comunicări alături de specialişti români din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Craiova creând un spaţiu de reflecţie asupra multiplelor aspecte legate de împrumuturile lexicale şi mai ales asupra parcursului acestora între limba franceză şi limbile europene.