Handbal (f) – România a câştigat grupa de calificare la Euro 2018

0
426

România a câştigat grupa de calificare la Campionatul European de handbal feminin, după ce a învins Portugalia cu 32-28 în ultimul meci, disputat la Buzău. Calificarea era asigurată de la victoria din Austria, iar pentru acest ultim meci, de care depinde câştigarea grupei, selecţionerul Martin Ambros le-a menajat pe Cristina Neagu şi Iulia Dumanska. Au jucat: Dedu, Vişan 1 gol (portari), Buceschi 10 goluri, Chiper 4, Ardean 3, Laslo 3, Geiger 2, Pintea 2, Popa 2, Pristaviţa 2, Raţiu 2, Dragut 1, Adespii, Băcăoanu, Ţicu, Florica.

Clasamentul final al grupei a 4-a: România 10p, 2. Rusia 8p, 3. Austria 6p, 4. Portugalia 0p.

România va fi în prima sau a doua urnă la tragerea la sorţi pentru Europeanul care se va disputa în Franţa, în luna noiembrie.

Echipele calificate la Euro 2018: România, Franţa, Norvegia, Croaţia, Cehia, Danemarca, Spania, Germania, Ungaria, Slovenia, Muntenegru, Olanda, Rusia, Serbia, Suedia, Polonia.