Răzvan Socoteanu este noul manager al Spitalului Filantropia

0
1825

Fostul consilier municipal PSD, Răzvan Socoteanu, de profesie avocat, este noul manager al Spitalului Municipal Filantropia, înlocuindu-o pe Alice Vrâncuți care a demisionat. Informația a fost oferită de primarul Mihail Genoiu, acesta spunând, în ședința din această dimineață a CLM Craiova, că Răzvan Socoteanu a fost numit prin dispoziția sa, urmând să asigure interimatul până la organizarea concursului pe post. În ceea ce privește pe fostul manager, Alice Vrâncuți, aceasta și-ar fi prezentat, conform primarului, demisia în mai multe rânduri, dar a revenit asupra deciziei. De această dată, a cedat funcția de manager și s-a întors la vechea cariera de medic, primarul sugerând că, în luarea acestei decizii, aspectul financiar a contat foarte mult, salariul unui medic fiind mai mare decât al unui manager de spital.