Zidane şi-a anunţat demisia de la Real Madrid

0
164

Astăzi, într-o conferinţă de presă, Zindedine Zidane şi-a anunţat demisia de la Real Madrid. O veste surprinzătoare, chiar şocantă, după ce antrenorul de 45 de ani a câştigat de 3 ori consecutiv Champions League, având şi un titlu în La Liga, 2 Supercupe ale Europei, 2 Mondiale ale cluburilor şi o Superucupă a Spaniei în doi ani şi jumătate de mandat.

“Am luat decizia de a nu mai continua ca antrenor al lui Real Madrid. Este un moment ciudat, dar această echipă are nevoie de o schimbare pentru a continua să câştige. Are nevoie de un alt speech, de un nou stil de muncă şi de aceea am luat această decizie. Iubesc acest club, îl iubesc pe preşedinte. Mi-a dat oportunitatea să vin aici ca şi jucător, acum ca manager şi îi sunt profund recunoscător. Dar avem nevoie de o schimbare. Madridul mi-a oferit totul. Voi fi apropiat de acest club toată viaţa. Dar decizia de a pleca, poate pentru unii, nu are logică. Pentru mine are. E momentul pentru a face o schimbare. Cred că e decizia corectă pentru toată lumea. Vreau să le mulţumesc suporterilor pentru susţinerea şi dragostea lor.”, a spus Zidane.

“Zidane a venit ieri la mine şi mi-a comunicat această decizie neaşteptată.”, a spus preşedintele Florentino Perez.

Ca posibili înlocuitori ai lui Zidane sunt avansaţi: Guti, legendă a Realului şi actual antrenor la juniorii clubului,  Mauricio Pochettino, antrenorul lui Tottenham, Arsene Wenger, dar şi Joachim Low, selecţionerul Germaniei.