Rwanda, nou sponsor al clubului englez Arsenal

0
340

Rwanda Development Board a semnat, recent, un contract de sponsorizare cu clubul englez Arsenal, pe ale cărui tricouri (mâneca stângă), în sezonul viitor, va apărea logo-ul: „Visit Rwanda”, a anunțat, ieri, clubul londonez. Președintele țării africane, Paul Kagame, ardent suporter al „tunarilor”, a menționat, pe rețeaua de socializare, acest lucru. Contractul de sponsorizare se întinde pe durata a trei ani, valoarea sa nu a fost anunțată și se înscrie în cadrul politicilor autorităților rwandeze de promovare a turismului sigur și atractiv. Turismul este o principală sursă de devize a țării. Se estimează, însă, că dacă ”Emirates”, sponsorul principal clubului, varsă anual 40 milioane de dolari, Rwanda Development Board nu poate să vireze mai puțin. „Suntem una dintre echipele cele mai privite de pe planetă”, a declarat Vinai Vencateshan, directorul comercial al lui Arsenal. Rwanda are o creștere economică de 7,3%, anual, și este una din țările africane în care pot fi văzute gorile, dar, mai nou, și lei și rinoceri, aduși în Parcul Național Akagera. Acordul de parteneriat prevede ca jucători și jucătoare de la Arsenal să meargă anual în Rwanda, iar antrenorii africani să beneficieze de stagii de pregătire pentru dezvoltarea fotbalului.