Baroul Dolj organizează Cupa Unirii la Fotbal pentru avocații români

0
470

Baroul Dolj organizează în perioada 24-26 mai 2018 Campionatul Naţional de Fotbal al Avocaţilor “Cupa Unirii”, eveniment ce se va bucura de participarea a 14 echipe din România și Republica Moldova. La competiție vor lua parte echipele barourilor Alba, Arad, Argeș, Brăila, București, Constanța, Dolj, Gorj, Ilfov, Mehedinți, Olt și Suceava, cărora li s-au alăturat selecționata Uniunii Avocaților din Republica Moldova și echipa Asociației pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților. Meciul de deschidere va avea loc vineri, 25 mai 2018, începând cu ora 11.00, la Baza Sportivă Popeci (Craiova, str.Hery Ford, nr.10).

Campionatul Naţional de Fotbal al Avocaţilor “Cupa Unirii” face parte dintr-un program amplu de evenimente organizat de Baroul Dolj cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri de la 1918, sub titulatura „12 trepte către Marea Unire”, iar toate aceste activităţi sunt menite să conducă la întărirea spiritului de confraternitate profesională”, a transmis decanul Baroului Dolj, av. Lucian Bernd Săuleanu. „Cupa Unirii este încă un prilej de  apropiere între avocaţii români și de consolidare a relaţiilor dintre barourile participante și ne bucurăm că suntem gazdele acestui eveniment inedit”, a adăugat prodecanul Baroului Dolj, av. Dragoș Nicu.

Tragerea la sorți va avea joi, 24 mai, la ora 19.00, la sediul Baroului Dolj. Meciurile se vor disputa vineri, 25 și sâmbătă, 26 mai, între orele 10.00-18.00, fiind găzduite de Baza Sportivă Popeci (Craiova) și Baza Sportivă Flux Arena (com. Cârcea, jud. Dolj) și conduse de arbitri oficiali ai Asociației Județene de Fotbal Dolj.

În cadrul programului „12 trepte către Marea Unire” s-au derulat deja cu succes trei evenimente: lansarea platformei virtuale Eastern Bars Network (www.easternbars.net), dezvoltată de Baroul Dolj în vederea creşterii gradului de colaborare între barourile din Europa de  Est,  Conferinţa Naţională de Drept Procesual  Civil și evenimentul “Basarabia – Zi dedicată Aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea Sfatului Ţării, primul for legislativ al Basarabiei”.

Amintim doar câteva dintre evenimentele ce vor urma în cadrul aceluiaşi program dedicat Centenarului Marii Uniri:

  • Pe tot parcursul anului 2018, avocaţi din Baroul Dolj, alături de avocaţi ai altor barouri vor  arbora drapelul  naţional  şi  steaguri  purtând  emblema  Baroului  Dolj  şi  ale barourilor partenere pe 10 vârfuri ale Carpaţilor, proiectul culminând cu escaladarea Vârfului Moldoveanu.
  • La 24 iunie, cu ocazia Zilei Avocatului Român, vor avea loc lansarea lucrării ”Istoria Baroului Dolj 1928-2007” şi dezvelirea bustului avocatului Dem D. Stoenescu, sculptură în bronz ce va fi amplasată în faţa sediului Baroului Dolj.
  • La 17 noiembrie, în parteneriat cu Facultatea de Drept din Craiova, va fi organizată o Conferinţă Profesională de Drept Penal. Totodată, va fi dezvelită o placă comemorativă pentru avocaţii din Baroul Dolj căzuţi pentru Patrie în campania anilor 1916-1918.