Brădeşti : Peste 12.650 de cărţi funciare vor fi eliberate gratuit

0
432

Peste 12.650 de cărţi funciare vor fi eliberate gratuit până în luna august 2019 pentru proprietarii terenurilor agricole din comuna Brădeşti, județul Dolj, prin Programul naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF) – Etapa 1, Lot 2 – Servicii de înregistrare sistematică în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor. Comuna Brădești are suprafaţa de 6339 ha şi un număr estimat de aproximativ 12.650 de imobile.

Luni, în comuna Brădești a avut loc deschiderea oficială a începerii lucrărilor de cadastru general din cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF) – Etapa 1, pentru această unitate administrativ teritorială.

La acest eveniment au participat directorul O.C.P.I. Dolj, Mihai Cilibiu, primarul localităţii Brădeşti, Ion Răcăreanu, reprezentanţii prestatorului de servicii de înregistrare sistematică a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, dar şi o parte din locuitorii comunei. 

În prima etapă au fost incluse patru unităţi administrativ-teritorial”

În prezent, din totalul de 111 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) din judeţul Dolj, au fost cadastrate în proporţie de sută la sută în trei UAT-uri (Dranic, Mischii, Goicea), iar în alte 104 se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât şi pe sectoare cadastrale, pe contracte de finanţare încheiate în anii 2017 şi 2018. Lucrările de cadastru aferente contractelor de finanţare încheiate la nivelul anului 2016 au fost deja finalizate la nivel de sectoare cadastrale. ”În prima etapă a PNCCF au fost incluse patru unități administrativ-teritoriale: Brădeşti, Coţofenii din Dos, Goicea şi Pieleşti. În comuna Goicea, lucrările de cadastru general au fost finalizate la începutul acestui an”, a subliniat directorul O.C.P.I. Dolj, Mihai Cilibiu.

Finanţat din veniturile proprii ale ANCPI 

Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. PNCCF este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar şi din fonduri externe obținute prin Programul Operaţional Regional, în cuantum de aproximativ 312 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, altă sursă de finanțare poate fi bugetul local.

 

 

Directorul O.C.P.I. Dolj, Mihai Cilibiu : 

 „Pentru anul 2018 au fost încheiate, până în prezent, contracte de finanțare pentru 99 de  UAT-uri, dintre cele 101 de UAT-uri eligibile și sperăm să înceapă cât mai curând lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor în cele 31 de comune din județul Dolj aflate pe lista celor 660 de UAT-uri din mediul rural din toate județele țării, care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020”