Campania de donare de sânge iniţiată de PNL Dolj

0
480

Județul Dolj se confruntă cu o adevărată problemă în ceea ce privește asigurarea necesarului de sânge pentru pacienți. Numărul donatorilor este din ce în ce mai scăzut, iar insuficiența unităților de sânge din spitale devine rapid o prioritate de grad zero. La nivel social, oamenii nu sunt informați corect și complet asupra modului în care pot dona și ajuta astfel, pe cei bolnavi.  Inițiativa campaniei de donare de sânge aparține consilierului județean Laurențiu Ivanovici și a vicepreședintelui PNL Dolj, Isidor Răducea.

“PNL Dolj a răspuns la semnalul unităților medicale și Centrului Regional de Transfuzie Sanguină din Craiova privind scăderea numărului de donatori organizând  doua acţiuni de donare de sânge în comuna Rojiste iar sâmbătă, 5 mai 2018, în comuna Apele Vii. Vreau să mulţumesc tuturor celor prezenţi la aceste acţiuni, Centrului Regional de Transfuzie Sanguină din Craiova care a pus la dispoziţie unitatea mobilă şi autorităţilor publice locale care au sprinjinit această campanie. PNL Dolj va susţine astfel de acţiuni în perioada urmatoare în comunele Maceşu de Sus şi Siliştea Crucii şi în alte localităţi din Dolj. Doresc să reamintesc faptul că în Consiliul Judeţean consilierii PNL au depus un proiect prin care solicită suplimentarea tichetelor de masă pentru donatorii de sânge şi decontarea biletelor de transport la un punct mai apropiat de centrul de transfuzii din cartierul 1 Mai. În prezent această decontare se realizează în cartierul Lapuş la Direcţia de Asistenţă Comunitară.” a mai declarat Isidor Răducea,  vicepreşedintele PNL Dolj, Isidor Răducea.