Craiova: Cercetați penal pentru furturi din taxiuri

0
384

Conform IPJ Dolj, ieri, 2 mai a.c., în jurul orei 04.45, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat de 50 ani, din Craiova, șofer de taxi, care a reclamat faptul că, în timp ce se afla în stația de taxi de pe str. Calea București, clienții săi i-au sustras de la parasolar suma de 68 lei, după care au fugit în direcția ”Rotonda”. La fața locului au fost dirijate patrule de siguranță publică din cadrul secției, care, în urma descrierilor făcute de persoana vătămată, au reușit depistarea, prinderea și identificarea autorilor. Astfel, s-a stabilit că M. Cătălin, de 19 ani şi T. Alexandru, de 18 ani, ambii din Craiova, au fost cei care au săvârşit fapta, prejudiciul fiind recuperat în totalitate. Cei în cauză au fost conduşi la sediul secţiei de poliţie, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Întrucât existau indicii că cei doi ar mai fost implicaţi în comiterea unor astfel de fapte, s-a luat legătura cu celelalte subunităţi din cadrul I.P.J. Dolj, aceştia fiind preluaţi pentru efectuarea de cercetări şi de către poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova. Astfel, s-a reuşit probarea activităţii infracţionale a acestora, stabilindu-se că tot ei au fost autorii a două furturi de telefone mobile, fapte comise la data de 30 aprilie a.c., respectiv 02 mai a.c., bunurile fiind sustrase tot din posesia unor şoferi de taxi. Telefoanele sustrase au fost recuperate şi predate persoanelor vătămate. În cauză cercetările continuă, urmând ca la finalizarea acestora dosarele penale să fie înaintate cu propunerile corespunzătoare unităţii de parchet competente.