Doljean recent eliberat din penitenciar, cercetat pentru ultraj după ce a mușcat un polițist

0
441

Un doljean de 28 de ani, din comuna Ișalnița, proaspăt eliberat condiționat din Penitenciarul Pelendava, este cercetat pentru ultraj, după ce a mușcat de mână un polițist care încerca să îl imobilizeze. Oamenii legii fuseseră chemați în ajutor de membrii familiei agresorului, pe care acesta îi amenința cu moartea. Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. Fapta s-a petrecut în noaptea de 28 spre 29 aprilie a.c., la zece zile după ce autorul a fost eliberat din penitenciar, unde a ajuns după ce a fost condamnat pentru furt calificat, în 2015.

Reprezentanții Sindicatului Polițiștilor Dolj au anunțat evenimentul pe o rețea de socializare și au făcut publice imaginile cu polițistul mușcat, precizând că scandalagiul este recent eliberat din penitenciar. Totul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică (28/29 aprilie a.c.) în jurul orei 00.25. Patrula de la Postul de Poliție Ișalnița formată din agent șef adjunct Popa Ionuț și agent șef adjunct Chirilă Tudor-Anghelache a fost sesizată prin 112 că un proaspăt liberat din penitenciar amenință cu moartea mai multe persoane. Ajunși la adresa indicată, polițiștii l-au indentificat pe agresor, care a încercat să fugă. Au reușit să îl oprească și au trecut la imobilizarea acestuia. În timpul imobilizării, agresorul a scos o forfecă și a intenționat să îl înjunghie pe agentul Chirilă Tudor –Anghelache. Agresorul a fost prins de mâna dreaptă, în care avea foarfeca, de Popa Ionuț, iar în altercația care a urmat a încercat să îl muște pe agentul Chirilă Tudor –Anghelache, dar nu a reușit, pentru că acesta a evitat mușcătura. Nu același lucru s-a întâmplat și în cazul agentului Popa Ionuț, acesta fiind mușcat de mâna dreaptă și lovit cu picioarele de mai multe ori în timp ce îl deposeda de foarfecă. Agresorul, Ciprian Marius Stângă, de 28 de ani, din Ișalnița, a fost internat la Psihiatrie.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au confirmat incidentul, precizând faptul că cercetările în cauză au fost preluate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.

Ciprian Marius Stîngă a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Pelendava pe 19 aprilie a.c., în baza hotărârii Judecătoriei Craiova: „Admite propunerea de liberare condiţionată a condamnatului Stîngă Ciprian Marius, propunere formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Craiova – Pelendava. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Stîngă Ciprian Marius de sub puterea mandatului nr. 3080/2015 emis de Judecătoria Craiova, în baza sentinţei penale numărul 2774/2015 a Judecătoriei Craiova. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 130 lei, rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2018”. Bărbatul a fost condamnat, prin sentința nr. 2774 din 16 iulie 2015, a Judecătoriei Craiova, la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru furt calificat. Acum riscă să ajungă din nou în spatele gratiilor pentru ultraj.