Conferința anuală a bibliotecarilor doljeni

0
435

Biblioteca Județeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează vineri, 27 aprilie, începând cu ora 10:00,  în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, Conferința anuală a bibliotecarilor doljeni, cu tema „Importanța cărții în comunitate”.

«În 2018, în România, intervalul 23-29 aprilie este consacrat marcării Săptămânii Naționale a Bibliotecilor. În cadrul întâlnirii va fi prezentat și dezbătut raportul de activitate pentru anul 2017 și vor fi relansate  programele de educaţie financiară şi e-commerce „Banii pe net” şi „BaniIQ” (ediția 2018-2019). De asemenea,  Dorina Bralostițeanu, bibliotecar la FIliași, va susține comunicarea „Biblioteca – liantul comunității”, iar Nuțica Păunescu, bibliotecar în comuna Leu, va lansa cartea „Tobi și Norocel – Stăpânii”», se precizează întrun comunicat de presă al instituției.

La eveniment sunt așteptați toți bibliotecarii din judeţul Dolj, dar și specialiști în biblioteconomie din județele limitrofe.