Rezervele şi-au confirmat statutul

0
330

Majoritatea jucătorilor care au evoluat mai puţin în acest sezon şi au avut şansa să impresioneze la Giurgiu au făcut un meci modest.

Sursă foto: ucv1948.ro

L. Popescu – Avusese o prestaţie bună până la gol. A respins şutul din lovitură liberă al lui Matei, a prins lovitura de cap a lui Abang, a mai respins o centrare periculoasă, câteva degajări reuşite, altele mai puţin. Şutul lui Seto l-a prins ieşit din poartă, îşi poate revendica o parte de vină. Fiind un goal-keeper scund, nu stă aproape de linia porţii şi la astfel de şuturi este expus.

Briceag – Poate invoca doar faptul că a jucat în banda dreaptă ca motiv pentru prestaţia sa jalnică, deşi a mai fost utilizat acolo şi când Vătăjelu evolua în stânga. Face un sezon modest, mult sub stagiunea trecută. A pierdut aproape toate mingile, punând adversarul în posesie în jumătatea Craiovei, iar pasa către Abang a fost stupefiantă, nici juniorii nu fac asemenea prostii. A apărut la finalizare în debutul jocului şi a tras în plasa laterală, când se impunea să scoată mingea în careu pentru atacanţi. Evoluţie dezastruoasă. Dacă a fost reală oferta de la Ludogoreţ, atunci a fost o mare gafă păstrarea lui, mai ales că nu era nici titular şi e greu de crezut că va mai exista o astfel de ofertă, atât pentru club, cât şi pentru jucător.

Screciu – Poate la faza golului putea să facă mai mult, dar nu i se poate imputa golul. A fost cel mai bun jucător al Craiovei la Giurgiu. Bun pe marcaj, pe intercepţie, dar mai ales pe construcţie, a jucat şi la risc, fără teamă de a greşi pase între linii, a avansat bine. Uitasem parcă de el, dar este îmbucurătoare forma arătată, mai ales că anul trecut nu a avut evoluţii prea reuşite.

Kelic – E clar că va rămâne rezerva lui Gardoş. Nu a jucat prost, dar nici nu a impresionat. A avut ceva probleme cu Abang, un atacant de care ar avea nevoie şi Craiova.

Tiago Ferreira – Evoluţie destul de bună, şi el a fost hărţuit de Abang când a ajuns în zona sa, dar nu a comis greşeli importante.

Bancu – Nu a jucat la nivelul său obişnuit, nu l-a avantajat nici pe el aşezarea gazdelor. A apărut de două ori bine în careul advers, o dată a fost în ofsaid, apoi n-a izbutit să finalizeze.

Mateiu – Şi el a părut destul de obosit, deşi oarecum şi-a făcut treaba în faţa apărării, însă nu a mai verticalizat, nici nu prea a avut soluţii. La final, punea schimbările din echipă pe seama faptului că lotul este mare şi jucătorii sunt de aceeaşi valoare, dar evident că era o declaraţie diplomatică, fără acoperire.

Andre Santos – Nu se poate spune că aduce un mare plus, este doar o variantă decentă pentru acel post. Parcă în primele evoluţii a părut mai inspirat la serviciu, găsea culoare mai bune şi era mai precis.

Bărbuţ – A avut o şansă de a deveni o variantă de bază şi a ratat-o. Putea să-şi facă un cadou frumos la o zi după ce a împlinit 23 de ani, dar a avut o evoluţie slabă. Polczak l-a şicanat eficient, l-s scos din joc practic. A avut o şansă de a şut, dar a tras prost. Scos pe merit la pauză.

Burlacu – El era omul care anul trecut venea de pe bancă mereu cu un plus, surprindea pe final de joc, aducea goluri sau assist-uri. Acum este departe de acele prestaţii, poate l-au şi „citit” adversarii, dar nici el nu mai oferă acelaşi randament. Nu s-a remarcat cu nimic, a fost faultat de câteva ori, în alte faze şi-a prelungit mingea prea mult.

Băluţă – Se pare că evoluţia cu Botoşaniul a fost excepţia, fiindcă restul presaţiilor, culminând cu cea de la Giurgiu, au fost modeste. A pierdut aproape toate mingile pe care le-a avut. Cu atâţia titulari lipsă, de la el se aştepta cel mai mult, dar a dezamăgit. La final am auzit câteva declaraţii realiste, dar aşteptam şi o autocritică motivată.

Mitriţă – Cupele europene ar fi fost departe fără el în lot. N-a reuşit prea multe de această dată, dar tot şi-a creat cele mai mari ocazii. La prima a dat un şut centrare, dar nici pe poartă, nici la Băluţă, după ce eliminase doi jucători, apoi a tras pe mijlocul porţii. Rămâne omul de bază în acest final de sezon complicat.

Dimitrov – După Briceag, a părut senzaţional, dar în fapt n-a adus mare lucru, doar câteva centrări pe final, iar ]n defensivă a scârţâit.

Zlatinski – Mangia a spus că l-a aruncat în luptă pentru a câştiga centrul terenului, dar efectul a fost invers. N-a adus nimic, ba chiar după intrarea lui s-a primit golul. E factor de echilibru în vestiar, dar evoluţiile sale au fost sub aşteptări. Probabil se gândeşte la plecare din vară.