FC Barcelona a câştigat pentru a patra oară la rând Cupa Regelui, după finala adjudecată pe Wanda Metropolitan din Madrid cu 5-0 contra echipei FC Sevilla. A fost un meci fără istoric, dominat net şi câştigat la scor de catalani, a căror unică sincopă din acest sezon, dar una memorabilă, rămâne returul sferturilor Champions League, la Roma.
Luis Suarez a deschis scorul, găsit cu poarta goală de pasa lui Coutinho, brazilianul lansat direct de Cillesen, portarul de Cupa Regelui al Barcelonei. Căpitanul Iniesta, care a făcut o partidă senzaţională, a şutat în bară, înainte ca Messi să facă 2-0, după o pasă cu călcâiul a lui Iniesta, în carel advers. A fost 3-0 la pauză, Luis Suarez reuşind dubla, din pasa lui Messi. Argentinianul a mai oferit un assist, în repriza secundă, pentru Iniesta, care l-a driblat scurt pe portarul Sevillei şi a făcut 4-0. Coutinho a stabilit scorul final, dintr-un penalty dictat pentru un henţ, dar care fusese urmat imediat de un gol al aceluiaşi Coutinho, arbitrul nelăsând avantaj. Messi i-a permis lui Coutinho să execute, iar brazilianul a marcat şi i-a mulţumit decarului.
Au început meciul pentru Barcelona: Cillesen – Sergi Roberto, Pique, Umtiti, Jordi Alba – Coutinho, Rakitic, Busquets, Iniesta – Messi, Suarez şi au intrat: Paulinho, Dembele şi Denis Suarez.