Mandat de arestare pentru ucigaşul copilului din Moţăţei

0
499

Cristian Nicolae, bărbatul de 32 de ani din comuna doljeană Moţăţei care l-a omorât în bătaie pe fiul concubinei sale, un copil de numai trei ani şi jumătate, a fost arestat preventiv. Magistraţii Tribunalului Dolj au emis, în noaptea de duminică spre luni, pe numele bărbatului, mandat pe o perioadă de 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat. În plus, la necropsie s-a stabilit că minorul a fost lovit repetat în cap, dar şi la nivelul corpului, cu pumnii şi cu o bucată de lemn. Se pare că bărbatul a fost enervat de plânsul copilului şi a vrut să-l facă să tacă. Din păcate, l-a amuţit pe veci.

După ce l-au audiat la sediul Postului de Poliţie Moţăţei, duminică după-amiază poliţiştii de Investigaţii Criminale şi procurorul criminalist l-au adus pe Cristian Nicolae la Craiova, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. După finalizarea tuturor formalităţilor necesare, acesta a fost prezentat Tribunalului Dolj, unde i s-a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

În urma cercetărilor efectuate de anchetatori, s-a stabilit că bărbatul venise acasă cu “capsa pusă”, după ce, băut fiind, provocase scandal, sâmbătă seara, şi la un bar din localitate. Şi-a bătut concubina, pe Alina Brege, de 23 de ani, apoi l-a luat “în primire” pe fiul acesteia, de trei ani şi jumătate. Deşi nu a vrut să recunoscă la audiere cât de rău l-a bătut pe copil, susţinând că i-a dat doar câteva palme, bărbatul le-a spus procurorilor că micuţul s-a pus pe plâns şi el a vrut să-l facă să tacă. Ieri dimineaţă a fost efectuată şi necropsia cadavrului, medicii legişti stabilind că minorul avea o multitudine de leziuni traumatice provocate prin lovire repetată. Incredibil este că, pe lângă pumni, criminalul a folosit şi corpuri dure. Se pare că lângă sobă erau mai multe bucăţi de lemne, iar bărbatul a pus mâna pe una dintre ele şi l-a lovit pe micuţ fără milă, pe lemn fiind găsite urme de sânge. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, procuror Magda Bădescu, din concluziile preliminare ale medicilor de la Institutul de Medicină Legală Craiova, rezultă că “moartea a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic şi hemoragic, urmare a unui politraumatism cranio-facial grav, cu hemoragie meningo-cerebrală, la care s-a asociat un traumatism toraco-abdominal şi renal. Leziunile ar fi putut fi produse prin lovire repetată cu corpuri dure şi de corpuri dure”. Decesul a survenit după miezul nopţii, însă abia duminică dimineaţă a fost solicitată o ambulanţă, medicii neputând face altceva decât să constate decesul.