Monitorul Oficial revine sub autoritatea Camerei Deputaţilor

0
423

Deputaţii au aprobat, astăzi, un proiect de lege care prevede trecerea Monitorului Oficial sub autoritatea Camerei Deputaţilor, după ce, în 2012, Guvernul condus de Victor Ponta a decis trecerea acestei regii autonome în subordinea SGG.

“Regia autonomă Monitorul Oficial se organizează ca regie autonomă sub autoritatea Camerei Deputaţilor. Editorul Monitorului Oficial este Camera Deputaţilor. Actele care se publică în Monitorul Oficial, partea întâi şi partea a doua, se înaintează secretarului general al Camerei Deputaţilor în copie certificate de către autorităţile emitente, sub semnătura conducătorului acestora sau a locţiitorului său. Secretarul general al Camerei transmite Regiei autonome Monitorul Oficial spre publicare actele prevăzute la articolul 1”, se arată în proiectul de lege iniţiat de parlamentari PNL şi USR. Proiectul a fost adoptat de Senat la sfârşitul lunii martie.

În 22 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii, după ce aceasta fusese adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, în 22 decembrie 2017.

În iunie 2017, secretarul general al Guvernului (SGG), Mihai Busuioc, a refuzat să contrasemneze ordinul premierului Sorin Grindeanu prin care era eliberat din funcţie, iar fără semnătura acestuia Monitorul Oficial nu publica actul de demitere, dat fiind faptul că Regia Autonomă „Monitorul Oficial” se afla în subordinea SGG.

În iunie 2012, Guvernul condus de Victor Ponta a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevedea trecea Regiei Autonome Monitorul Oficial de la Camera Deputaţilor la Secretariatul General al Guvernului. (Sursa: Mediafax)