Craiova: Ziua Porților Deschise la Jandarmeria doljeană

0
552

La sediul comun al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi Grupării de Jandarmi Mobile Craiova s-a desfăşurat, astăzi, o altă activitate cuprinsă în programul dedicat aniversării a 168 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Astfel, începând cu ora 10.00, cele două unităţi de jandarmi au fost gazdele a peste 700 de elevi şi preşcolari, din mai multe instituţii de învăţământ preuniversitar, din municipiul Craiova şi judeţul Dolj. Toţi cei care au trecut pragul unităţilor de jandarmi au avut posibilitatea să viziteze Biserica, Sala Tradiţiilor şi alte spaţii în care jandarmii îşi desfăşoară activitatea. De asemenea, au fost amenajate mai multe ateliere unde au fost expuse participanţilor tehnica din dotare folosită în îndeplinirea misiunilor curente şi cea din dotarea structurii antiteroriste, trusa criminalistică, tehnica de comunicaţii şi autovehiculele din înzestrare, şi au fost prezentate exerciţii demonstrative constând în dresajul câinilor de serviciu, exerciţii de autoapărare şi spargeri de obiecte dure.