„Realizări şi pierderi în 100 de ani de la Marea Unire”

0
379

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează astăzi, începând cu ora 11.00, conferinţa “Realizări şi pierderi în 100 de ani de la Marea Unire”.

    Deschizător de drumuri şi idealuri, actul politic de la 27 martie / 9 aprilie 1918 a reprezentat prima mare realizare românească în direcţia îndeplinirii obiectivului asumat la intrarea în Marele Război. Miraculoasă şi nesperată pentru acel moment, unirea Basarabiei cu Vechiul Regat s-a constituit încă de la începuturi într-un proiect atractiv pentru românii care locuiau în provinciile aflate sub dominaţia austro-ungară, Transilvania şi Bucovina. Fără să fie parte integrantă a convenţiei politice încheiate de România cu Aliaţii în vara anului 1916, printr-un concurs favorabil de împrejurări, avataruri politice şi realităţi militare, Basarabia este prima dintre cele trei provincii româneşti care, prin voinţă populară, a ales să se unească cu  ţara.

    Prin Unirea de la 1918 se închidea paranteza deschisă în 1812 atunci când, în mod abuziv şi arbitrar, Moldova de dincolo de Prut a fost anexată de Imperiul Rus. Unirea de la 27 martie/9 aprilie 1918 generează ecouri până în prezent, reamintindu-ne rolul primordial pe care şi l-au asumat oamenii politici basarabeni în cadrul Sfatului Ţării. Acţiunea este organizată de Asociaţia Studenţilor Basarabeni din Craiova şi se va desfăşura în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”.

Biroul de Presă

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”