Avocatul lui Nicolas Sarkozy, Thierry Herzog, va face apel la măsura controlului judiciar impusă fostului preşedinte, pus sub învinuire în ancheta privind bănuiala de finanţare libiană a campaniei sale electorale din 2007. Acest control judiciar, o premieră pentru un fost şef de stat în a 5-a Republică, interzice lui Nicolas Sarkozy să întâlnească nouă protagonişti în această afacere, între care doi apropiaţi, Claude Gueant şi Brice Hortefeux. Joi seara, pe platoul TF1, Nicolas Sarkozy a jucat cartea indignării şi i-a asigurat pe francezi că „niciodată nu le-a înşelat încrederea”. A folosit cuvinte dure pentru „monstruozităţile proferate de clanul Gaddafi”, etichetată drept „bandă de asasini, criminali şi delicvenţi”. S-a vorbit mai puţin despre primirea dictatorului Muamar Gaddafi în Franţa. Deşi s-a justificat primirea prin „ajutorul” dat în eiberarea infirmierelor bulgare torturate în Libia, cărora li s-a negociat eliberarea. Dar în discuţie se află şi legătura posibilă între bănuială de finanţare ocultă a campaniei lui Nicolas Sarkozy şi intervenţia militară din Libia, un demers care complică orice discuţie.