Donaţii importante, pentru nou – născuţi, la Spitalul Clinic Municipal „Filantropia”

0
628

Într-un cadru festiv, ieri, secţia „Maternitate” a Spitalului Clinic Municipal „Filantropia” a fost dotată cu aparatură modernă (opt monitoare de funcţii vitale şi două lămpi de fototerapie), în cuantum de 12.400 de euro, cei care au realizat acest lucru fiind reprezentanţii „Salvaţi copiii!”, organizaţie care, în ultimii ani, a ajutat sistemul sanitar doljean , prin mai multe acţiuni derulate, pe lângă „Filantropia”, şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi Spitalul Orăşenesc Segarcea.

În anul 2017, Spitalul Clinic Municipal Municipal „Filantropia” a preluat toate naşterile din Craiova, dar şi cazurile grave din judeţ (3.437 de naşteri, dintre care 360 premature, cu 133 de nou-născuţi cu greutatea sub 1.500 de grame). Era nevoie şi de o dotare corespunzătoare, care nu putea fi făcută fără fonduri materiale consistente. „Anul trecut, , când am preluat cazurile grave din judeţ, am înţeles, o dată în plus , importanţa vitală a unui incubator, de pildă. Am avut nou-născuţi şi de 1.100 de grame, care acum au crescut şi au recuperat aproape miraculos decalajul, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără aparatura pe care organizaţia „Salvaţi copiii!” a donat-o Maternităţii noastre ”, a precizat dr. Mirela Siminel, coordonatoarea secţiei de neonatologie a Spitalului „Filantropia”. Din 2013 şi până acum, „Salvaţi copiii!” a făcut donaţii de 77.500 de euro în judeţul Dolj, „ceea ce a contribuit semnificativ la scăderea ratei mortalităţii infantile la şase la mia de născuţi vii, mai mică decât media naţională. Avem foarte multe parteneriate, cu unităţile sanitare, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, iar rezultatele s-au văzut de-a lungul anilor. În prezent, în România există doar 23 de unităţi de nivel III de terapie intensivă nou-născuţi, iar Filantropia face eforturi, şi este foarte aproape de a le materializa, pentru a intra în această categorie”, a spus Cornelia Pasăre, preşedinte al Filialei Dolj a „Salvaţi copiii!”

City-managerul Craiovei, Sorin Manda, promite bani din salariul său, timp de un an, pentru „Filantropia”

La inaugurarea de ieri au participat mai multe oficialităţi locale şi judeţene, precum şi reprezentanţi ai organizaţiei, de la nivel central. „Suntem onoraţi că avem lângă noi atâtea personalităţi. Le mulţumim celor de la „Salvaţi copiii!” pentru că ne-au ajutat în ultimii şase ani, iar aici se află un colectiv foarte bun, care au salvat vieţi ale nou-născuţilor cu probleme”, a menţionat Alice Olguţa Vrîncuţi, manager al Spitalului „Filantropia”. La rândul său,  Anda Lorena Dijmărescu, directorul medical al unităţii a declarat: „Au fost situaţii extreme, cu micuţi care aveau, la naştere, şi 600 de grame. Nu puteam realiza salvarea de vieţi fără contribuţia partenerilor noştri. Este nevoie de o implicare a familiilor, instituţiilor cu atribuţii în domeniu, deoarece foarte multe naşteri premature apar în rândul mamelor minore sau care provin din familii defavorizate”. Preşedintele, la nivel naţional, al organizaţiei,  Gabriela Alexandrescu, după ce a prezentat implicarea de-a lungul anilor, şi a fost mulţumită de cele văzute la Craiova, a spus un lucru foarte important: „Este o prioritate pentru noi salvarea vieţilor acestor micuţi, până când Guvernul României va avea un plan bine stabilit şi sustenabil pentru neonatologie”, lucru accentuat şi de către Amalia Năstase, ambasador al organizaţiei, care a completat: „să-i învăţăm pe cei mici să fie empatici şi să nu uite, atunci când cresc, comunitatea de care aparţin. Florin Stancu, director al DGASPC Dolj, : „Suntem alături de toţi cei care vin în sprijinul celor mici sau al persoanelor vulnerabile social şi să nu uităm că orice instituţie, cât ar fi de puternică, are nevoie de parteneri, iar „Salvaţi copiii!” este unul dintre aceştia. Toate drepturile copilulu trebuie respectate, iar cel de naştere este primul dintre ele”; Stelian Bărăgan, viceprimar al Craiovei: „Trebuie adresate felicitări tuturor celor implicaţi, iar municipalitatea va fi alături de astfel de iniţiative”; Monica Leontina Sună, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj: „Noi avem un parteneriat viabil, de mai bine de 20 de ani, cu „Salvaţi copiii!”, iar ceea ce am văzut astăzi este extraordinar”. Dar, de departe, cea mai frumoasă declaraţie a fost cea a lui Sorin Manda, city-manager al Craiovei. „Sunt oameni deosebiţi, aici, la Filantropia, un colectiv extraordinar, şi recomand tuturor mamelor să vină să nască aici, cu atât mai mult după ce au venit noile dotări. Timp de un an, voi dona 10% din salariul meu lunar acestui spital”.