La Facultatea de Drept / Eveniment dedicat celor 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

0
460

Facultatea de Drept din Craiova, Baroul Dolj și Acțiunea pentru Renaşterea Craiovei organizează marţi, 27 martie, începând cu ora 14:00, în Aula Magna a Facultăţii de Drept, un eveniment dedicat celor 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Printre participanți se numără invitați speciali din Basarabia, precum și studenți basarabeni ai Universității din Craiova. Intrarea este liberă.

Evenimentul va fi deschis de prof. univ. dr. Sevastian Cercel, decanul Facultății de Drept din Craiova și prezentat de avocatul Lucian Bernd Săuleanu, decanul Baroului Dolj. Programul include un moment al Corului Colegiului Militar „Tudor Vladimirescu” și o scenetă pregătită de elevi ai aceluiași liceu după un text al avocatului Ștefan Botzoiu, fost director al Teatrului Național „Marin Sorescu”, prezentarea unui proiect pe tema „Artizanii Marii Uniri” de către elevi ai Colegiului Național „Frații Buzești”, alocuțiuni ale unor profesori de istorie, dar și momente artistice pregătite de studenți basarabeni.

          Partenerii evenimentului sunt Asociația Studenților Basarabeni din Craiova și colegiile naționale participante în cadrul proiectului ARC „10 Mari Craioveni” : Colegiul Militar „Tudor Vladimirescu”, C.N. „Carol I”, C.N. „Frații Buzești”, C.N. „Elena Cuza” și C.N. „Gheorghe Chițu”.

          Program:

                Cuvânt de deschidere, prof. univ. dr. Sevastian Cercel, decanul Facultății de Drept din Craiova

          Moderator: avocat Lucian Săuleanu, decanul Baroului Dolj

          Invitați speciali din Basarabia: Vasile Tofan, primarul satului Vorniceni, raionul Strășeni și       Petru Botnaru, director executiv al asociației Terra 1530 Vorniceni

          Corul Colegiului Militar „Tudor Vladimirescu”

          Scenetă „România și Timpul”, după un text al avocatului Ștefan Botzoiu. Interpretează elevii Colegiului Militar „Tudor Vladimirescu”: Nițoi Elena, Nană Mirel, Păuna Delia, Spătaru           Patricia, Leizeriuc Ana Maria

          Artizanii Marii Uniri. Prezintă elevele Colegiului Național „Frații Buzești”: Cumpănașu           Luiza, Hatu Amalia, Roman Livia

          Recital poezie Victoria Zubenco, studentă a Departamentului de Arte din cadrul Facultății de      Litere Craiova

          Scurtă istorie a Marii Uniri, prof. Oprea Pandia, Colegiul Național „Frații Buzești”

          Contribuții ale absolvenților Colegiului Carol I la actul Marii Uniri, prof. Valentin Băluțoiu, Colegiul Național „Carol I”

          Moment muzical: Valeria Vangheli, Marian Lazarev, Asociația Studenților Basarabeni           Craiova, președinte Liuba Eremia